Un autoturism a luat foc în trafic, pe strada din fața Gării din Roman (FOTO -VIDEO)
#Postat de Antoniu Lovin on februarie 13, 2021
Un autovehicul a luat foc acum puțin timp pe stradă, chiar în apropierea intrării în Gara din Roman. În imaginile surprinse de un conducător auto aflat în trafic se poate observa cum celelalte mașini își continuă drumul pe lângă mașina în flăcări.

VIDEO
„Prin apel la 112, în jurul orei 14:43, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui autoturism.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii romașcani cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă. Nu au fost victime. Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.” a declarat locotenetul Irina Popa, prurtător de cuvânt ISU Neamț.
Jurnal FM 