Current track

Title

Artist


Compania Națională de Investiții trebuie să-și extindă portofoliul de lucrări

#Postat de on februarie 11, 2021

Proiectul de lege care permite diversificarea domeniului de activitate pentru CNI a fost votat în plenul Camerei Deputaților.


Proiectul de lege, așteptat de toate primăriile din România, a primit votul favorabil în plenul Camerei Deputaților.
 După votul final din Parlament, CNI își poate extinde portofoliul de lucrări realizate și în ceea ce privește investițiile .

Prin această modificare, CNI își poate extinde portofoliul de lucrări realizate, fiind introduse amendamente pentru investiții la:

– unități și instituții de învățământ de stat: imobile destinate procesului educațional și de cercetare, spații cu destinația cămine și cantine, imobile destinate activităților cultural-sportive;

– alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor: orice tip de construcții care se realizează pentru satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale comunităților locale, inclusiv la nivel național;

– drumuri de interes local și drumuri de interes județean;

– fose septice;

– microstații de epurare;

– sisteme de alimentare cu apă;Practic, prin extinderea cadrului legal pentru CNI se urmărește pe de o parte diversificarea domeniului de activitate al companiei, iar pe de altă parte creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene puse la dispoziția României pentru investiții.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *