Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 15 ianuarie 2021

#Postat de on ianuarie 15, 2021

1. Vaccinul împotriva Ebola (rVSV∆G-ZEBOV-GP, viu), sub formă de soluție injectabilă în flacon monodoză, este produs de Merck, Sharp & Dohme (MSD) Corp. și dezvoltat cu sprijinul financiar al guvernului american.„Vaccinurile împotriva Ebola au permis prevenirea uneia dintre cele temute boli din lume. Crearea acestor noi stocuri reprezintă un excelent exemplu de solidaritate, demersuri științifice și cooperare între organizațiile internaționale și sectorul privat cu scopul de a salva vieți”.

2. Experții OMS au ajuns, într-un final, în China: vor investiga originea pandemiei de Covid-19

Echipa de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată să ancheteze asupra originii coronavirusului a sosit joi în China, la Wuhan, un timp leagăn al pandemiei, potrivit imaginilor difuzate în direct la postul naţional de televiziune CGTN, scrie AFP.

Echipa de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată să ancheteze asupra originii coronavirusului a sosit joi în China, la Wuhan, un timp leagăn al pandemiei, potrivit imaginilor difuzate în direct la postul naţional de televiziune CGTN, scrie AFP.

Experţii sunt supuşi imediat după sosire la o carantină de două săptămâni.

Misiunea OMS este alcătuită din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în diferitele lor domenii de expertiză.

3. Fondatorul Caritas a ajuns la sapă de lemn: Ioan Stoica a fost evacuat din garsonieră și a ajuns pe străzi

Ioan Stoica, fondatorul jocului piramidal Caritas locuia de ani buni într-o garsonieră din Braşov. Pentru că nu şi-a plătit chiria şi a acumulat datorii mari la utilităţi, proprietarul l-a evacuat cu poliţia, iar acum, bărbatul de 76 de ani a ajuns pe străzi.
  Sute de mii de români au investit în Caritas peste 4 miliarde de dolari. La prăbuşirea jocului piramidal 300.000 de oameni şi-au pierdut toţi bani.  Ioan Stoica a fost condamnat, în 1995, la şapte ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat la 14 iunie 1996.

4. Donald Trump, pus sub acuzare.

Camera Reprezentanţilor a votat miercuri punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acesta intrând în istorie ca primul preşedinte al Statelor Unite supus de două ori unei proceduri de destituire.  Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, a afirmat miercuri că nu a luat o decizie finală în legătură cu votul său pentru destituirea preşedintelui Donald Trump, transmit Reuters şi AFP potrivit Agerpres.

5. AUR renunță la banii AEP: „Vom iniția o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”

„În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca „subvenție” partidelor politice – și asta, doar pentru luna ianuarie. La nivelul intregului an, aproape 50 de milioane de euro vor intra din bugetul statului în buzunarele partidelor politice. Noi, Alianța pentru Unirea Românilor, suntem sigurii care nu vor lua acești bani pentru partid. În plus, în perioada imediat următoare, vom iniția o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Alianței pentru Unirea Românilor.

6. ȘTIREA ZILEI o dă ministrul Energiei, cu o lună și jumătate înainte de terminarea iernii: România e pregătită din punct de vedere energetic pentru perioada rece

  ,,Stocurile de cărbune au crescut faţă de săptămâna trecută, Sistemul Naţional de Transport Gaze Naturale funcţionează în parametri optimi, aşa cum funcţionează fără sincope şi Reţeaua de Transport Energie Electrică. Transportatorii şi distribuitorii de energie sunt pregătiţi să facă faţă unor eventuale creşteri ale consumului după weekend-ul care urmează, când este prognozată o scădere a temperaturilor”, se menţionează în comunicat.

7. Iordania a cumpărat 60.000 de tone de grâu de la Cerealcom Dolj

Agenţia de stat responsabilă pentru achiziţiile de grâu ale Iordaniei a cumpărat o cantitate de 60.000 de tone de grâu de la firma Cerealcom Dolj, la o licitaţie care s-a închis miercuri, au declarat o serie de traderi europeni pentru Reuters.Grâul a fost cumpărat la un preţ de 269,20 de dolari per tonă C&F (preţ şi navlu), iar grâul urmează să fie livrat de Cerealcom Dolj în prima jumătate a lunii august 2021.

8. USTDA acordă Nuclearelectrica un grant de 1,28 milioane dolari pentru a identifica amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR

Agenţia de Comerţ şi Dezvoltare a SUA (USTDA) acordă Nuclearelectrica un grant nerambursabil în valoare de 1,277 milioane de dolari pentru finanţarea costului serviciilor de asigurare a asistenţei tehnice aferente identificării şi realizării unei evaluări preliminare a unor potenţiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR (reactoare modulare mici) în România, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, anunță AGERPRES.  

,,Pe lângă dezvoltarea în forma actuală a reactoarelor 3 şi 4, SNN este, de asemenea, interesată în evaluarea dezvoltării reactoarelor modulare mici, ca o soluţie pe termen lung pentru dezvoltarea în continuare a industriei nucleare din România.
Grantul acordat de USTDA ne va permite evaluarea de amplasamente şi tehnologie având o asistenţă tehnică adecvată şi să iniţiem acest proces de evaluare în timp util pentru a sprijini un proces decizional ulterior”, a afirmat Cosmin Ghiţă, director general al SNN.

9. Vaccinul împotriva gripei va fi administrat gratuit de medicii de familie pentru întreaga populație, nu doar pentru grupele de risc

Ministerul Sănătății extinde vaccinarea antigripală gratuită pentru întreaga populație.
Vlad Voiculescu: „Prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială”, spune Vlad Voiculescu.

„Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue și în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială. Riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populație”, a declarat Vlad Voiculescu, conform unui comunicat transmis joi de Ministerul Sănătății.

10. Vaccinul dezvoltat de BioNTech, eficient și împotriva sclerozei multiple. Rezultatele studiului

  • Compania germană BioNTech a prezentat noi rezultate ale serului anti-COVID realizat în colaborare cu americanii de la Pfizer.
  • Tehnologia ARNm ar putea fi eficient împotriva sclerozei multiple.

Bolile autoimune precum scleroza multiplă (SM) sunt afecţiuni în care sistemul imunitar încetează să mai funcţioneze corect şi atacă ţesuturi sau celule sănătoase din corp; inflamaţia SM distruge învelişul protector al mielinei care acoperă fibrele nervoase.

11. Firma IT cu peste 170 de angajaţi în România, cumpărată de un gigant american

ThoughtWorks, o companie globală de consultanță software, a achiziţionat Gemini Solutions, o firmă de dezvoltare software și de servicii de consultanță, cu centrul de dezvoltare şi peste 170 de ingineri IT în România.Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

În urma tranzacţiei va fi înfiinţată compania ThoughtWorks România, care va păstra echipa Gemini Solutions.

12. Anchetă după ce o femeie a primit șuruburi în loc de un telefon de 6.700 de lei. Reacția magazinului de unde l-a comandat

Pensionara care a găsit șuruburi în locul telefonului pe care îl comandase pentru fiica ei va primi un alt telefon, la aceeași valoare, a transmis magazinul de electrocasnice unde ea făcuse contractul. Produsul a plecat sigilat din depozitul nostru, acest lucru fiind verificat și pe camerele din depozit. El a ajuns la client sigilat, prin intermediul curierului, iar clientul a confirmat acest lucru prin intermediul corespondenței.
  ,,Deşi vindem zeci de mii de astfel de telefoane nu am mai avut o asemenea problema pana acum~, a comunicat Flanco. 

13. Rusia va deveni cel mai mare exportator de grâu din lume

Rusia va deveni cel mai mare exportator global de grâu, în pofida introducerii unei taxe la exporturile de grâu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, se arată într-o estimare realizată de Departamentul American al Agriculturii (USDA), informează site-ul rt.com, citat de Agerpres.

14. Guvernul francez se opune preluării Carrefour de către canadieni

Guvernul francez se opune planurilor grupului canadian de distribuţie Alimentation Couche-Tard Inc. vizând preluarea rivalului francez Carrefour SA, ceea ce pune sub semnul întrebării această tranzacţie cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
În timpul izolării atât Carrefour cât şi alte grupuri de distribuţie s-au confruntat cu o creştere explozivă a cererii, în condiţiile în care consumatorii au golit pur şi simplu rafturile pentru unele produse.  ,,Din acest punct de vedere, ideea ca grupul Carrefour să fie preluat de un competitor străin, la prima vedere, nu sunt în favoarea unei astfel de tranzacţii”, a spus Bruno Le Maire pentru postul de televiziune France 5.

15. Guvernul Poloniei anunță o lege prin care va interzice Twitter și Facebook să blocheze conturi sau să șteargă postări

Oficialii guvernului de la Varșovia au denunțat blocarea conturilor de pe rețelele sociale ale președintelui american în funcție, Donald Trump, și au anunțat că pregătesc o lege pentru a face ilegală o astfel de măsură în Polonia, relatează The Guardian. „Cenzurarea liberei exprimări, care este de domeniul regimurilor autoritare și totalitare, se întoarce acum într-o nouă formă – un mecanism comercial pentru lupta împotriva celor care gândesc diferit”, a mai scris el.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *