Current track

Title

Artist


Propunerea acceptată de Minister a fost ca simulările să aibă loc în perioada martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a

#Postat de on ianuarie 8, 2021

În comunicatul remis de Ministerul Educației joi, după discuțiile avute cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile elevilor și părinților, instituția a anunțat că s-a validat prin consens „susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/ evaluărilor/ simulărilor din care sa rezulte nivelul cunoștințelor asimilate de către elevi”.

„Noi ne-am gândit că elevii care dau Bacalaureatul și Evaluarea Națională nu au avut absolut niciun contact cu simularea acestora și cu atmosfera de examen, pentru că ei nu au susținut simulările nici când erau a XI-a și a VII-a, anul trecut aceste testări fiind anulate. Pe lângă asta, e și o măsură de evaluare a nivelului cunoștințelor lor. E nevoie de acest instrument”, a explicat Rareș Voicu, președintele Consiliului Elevilor.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *