Colacii, vedetele de Anul Nou

Ei sunt oferiţi colindătorilor şi sugerează infinitul şi nemurirea.

Colacul are o semnificaţie aparte în tradiţia populară şi se întâlneşte la români pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi la cele mai importante momente din viaţa creştinilor: botez, nuntă şi înmormântare.

Astfel, la botezul unui copil, părinţii duc colaci naşului, iar majoritatea etapelor nunţii sunt însoţite de prezenţa unui colac. Şi în ritualurile de înmormântare apar colacii şi sunt împletiţi sub mai multe forme: fie sunt rotunzi, fie au formă de cruce ori de scară (pe care sufletul celui dispărut va urca către cer). Cuvântul „colac“ a ajuns, în timp, să fie sinonim cu „plocon“ şi locuitorii satelor aveau obiceiul de a merge la stăpânii moşiilor cu colaci la zile mari, însă împletitura era înlocuită de găini, faguri de miere, poame şi miei.  De asemenea, colacii sunt nelipsiţi la fiecare sărbătoare, inclusiv la Anul Nou. Femeile satelor încă mai împletesc cununi din aluat pentru copii şi alaiurile pe care le vor primi în casă. Prin formă colacul sugerează infinitul şi nemurirea, iar prin compoziţie, respectiv făina de grâu din care este frământat, este simbol al învierii pentru că aşa cum grâul ca să încolţească, să crească se pune în pământ ca să putrezească, tot aşa şi trupul omului se îngroapă în pământ ca după aceea să învie.