Obligația de a prezenta un test negativ de Covid-19 la reluarea circulației între Marea Britanie și Franța
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 23, 2020
La deschiderea granițelor, va fi permisă deplasarea dinspre Marea Britanie spre Franța sau în vederea tranzitării Republicii Franceze pentru cetățenii francezi și cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cei români, precum și pentru cetățenii britanici sau din țări terțe care au reședința în Franța, în Uniunea Europeană sau în alte state europene.

„Persoanele din categoriile sus-menționate au obligația de a prezenta un test negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării. Toți călătorii au obligația de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru COVID-19”, precizează sursa citată.
Reglementări rămân în vigoare până cel puțin pe 6 ianuarie, „sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european”.
Jurnal FM 