Atenție la coșurile de fum! La un pas de tragedie, după ce i-a luat foc bucătăria de vară
#Postat de Antoniu Lovin on decembrie 22, 2020
Un bătrân de 94 de ani din comuna Țibucani a fost la un pas de o tragedie, după ce bucătăria de vară a luat foc. Bărbatul a scăpat din fericire nevătămat, însă a suferit un atac de panică, speriat de flăcările care erau cât pe ce să-i aprindă și casa.
,,În această dimineață, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Tupilați. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară) lipită de locuință, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. Pompierii au stins incendiul în urma căruia a ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Proprietarul locuinței în vârstă de 94 de ani a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital. Cosul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu. ,, a precizat locotenetul Irina Popa, purtătorul de cuvânt ISU NEamț.

Pompierii nemțeni reamintesc cetățenilor regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate.
în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile.
coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţa şi bunurile. SursaȘ IPJ Neamț
Jurnal FM 