Current track

Title

Artist


Acordarea burselor reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecția socială, cât si stimularea elevilor, înscriși în învățământul special

#Postat de on noiembrie 10, 2020

Acordarea  burselor reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecția socială, cât si stimularea elevilor, înscriși în învățământul special

Acordarea acestor burse reprezintã o formã de sprijin material, vizând atât protecția socialã, cât și stimularea elevilor, înscriși în învățământul special, care obțin rezultate foarte bune la învățăturã și disciplină.

Fondurile necesare pentru acordarea de burse școlare se ridică la nivelul sumei de 180.400 lei și sunt prevăzute în bugetul local al județului Vaslui, pe anul 2020”, se arată în proiectul de hotărâre privind stabilirea numărului și a cuantumului burselor școlare aferente semestrului I al anului scolar 2020-2021.
Vor beneficia  de aceste burse peste 200 de elevi vasluieni, cu cerințe educaționale speciale.
Cele mai multe sunt de ajutor social – 80 pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „C. Pufan” Vaslui, 64 – pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „E. Polihroniade”, 25 – pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești. Burse de merit vor primi 20 de elevi de la Școala Profesională Specială „Sf. Ecaterina” Huși și 18 de la Centrul „Polihroniade”, iar burse de studiu doar nouă elevi. În total, 216 elevi vor primi burse de la Consiliul Județean Vaslui.
Singurul tip de bursă care se acordă și pe perioada vacanțelor este cea de ajutor social.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *