Vaccinul anti-COVID dezvoltat de AstraZeneca, așteptat cu contractele semnate, de marile puteri ale lumii
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 8, 2020

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de AstraZeneca, așteptat cu contractele semnate, de marile puteri ale lumii
Duminica, 08 Noiembrie 2020, ora 12:36
Producătorul farmaceutic AstraZeneca a declarat ca vaccinul produs de ei ar putea să devina disponibil chiar la sfârșitul lunii decembrie.
„Autoritățile cu rol de reglementare analizează în mod constant datele noastre’’, a declarat CEO-ul Pascal Soriot, citat în ediția de sâmbătă a cotidianului suedez Dagens Nyheter.
AstraZeneca, o companie britanico-suedeză, colaborează cu Universitatea Oxford din Marea Britanie pentru a fabrica un vaccin potențial împotriva noului coronavirus.
„Poate că nu vom obține niciodata bani de pe urma lui (a vaccinului AstraZeneca, n.r.), nimeni nu știe cât de des vor trebui oamenii să se vaccineze. Daca vaccinul nostru este eficient și îi protejează pe oameni mai mulți ani, iar boala dispare, atunci nu va exista o piață”, a spus Pascal Soriot.
„Însă trebuie să ne asigurăm mai întâi că vaccinul nostru funcționează cu adevărat”, a mai spus el.
Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca a intrat în faza 3 a studiilor sale clinice în luna septembrie.
Uniunea Europeana, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia si Brazilia au emnat contracte inițiale cu AstraZeneca pentru a cumpăra cantități importante de vaccin, dacă acesta va fi aprobat de autoritățile cu rol de reglementare pe piața medicamentelor.
Jurnal FM 