Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 23 mai 2026

#Postat de on mai 23, 2026

1. Municipiile Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe şi Târgu Mureş, legate printr-o competiție ciclistică pentru amatori

Municipiile Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș vor fi unite anul acesta printr-o competiție ciclistică unică în România. „Sic Cycling Cup” se desfășoară între 29 și 31 mai și, pentru prima dată, aduce la start atât amatori, cât și cicliști profesioniști. Directorul general al competiției, spune că traseele vor avea aproximativ 20 de kilometri pentru amatori și 40–45 de kilometri pentru profesioniști, iar participanții vor concura pe categorii de vârstă, conform regulilor Federației Române de Ciclism. Numărul înscrierilor a depășit deja 100, iar organizatorii estimează că până pe 25 mai vor fi peste 120 de concurenți. Pentru ediția 2027, se dorește includerea unei etape oficiale a Cupei României.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=122121877275231449&set=pb.61586943494278.-2207520000

2. Noaptea Muzeelor 2026 la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 17:00 și 24:00, cea de-a XXII-a ediție a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, sub tema „O călătorie prin artă și timp”.

3. Tenisul de masă medieșean strălucește: sportiv și antrenor de la CSM Mediaș, chemați la națională

O nouă performanță importantă pentru sportul medieșean vine din partea secției de tenis de masă a CSM Mediaș, după ce Dominic Costea și antrenorul Viorel Sterea au fost convocați la lotul național al României; cei doi vor participa, sub egida Federația Română de Tenis de Masă, la Campionatele Balcanice de Juniori U11 și U13, competiție care se va desfășura în perioada 26–31 mai 2026, în stațiunea Albena; Dominic Costea va reprezenta România într-o competiție de nivel ridicat, unde se va confrunta cu unii dintre cei mai valoroși juniori din regiunea balcanică, avându-l alături pe antrenorul său, Viorel Sterea.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.facebook.com/CSMunicipalMedias/posts/pfbid0sZQbNbMzqHM7wnRNQwtwacFscb4K1iux34Fm9sugGpWVNqeJ3nLu5Mr3oQXKmwLql

4. Noi măsuri de prevenție pe traseele montane din județul Brașov

Salvamont Brașov continuă lucrările de întreținere și modernizare a semnalizării turistice în mai multe zone montane ale județului. În sectorul Colții Cheii – Poiana Secuilor – Diham – Poiana Frăsinetului au fost montate săgeți și indicatoare noi, menite să îmbunătățească orientarea turiștilor și siguranța pe trasee; reprezentanții serviciului spun că aceste intervenții fac parte din programul permanent de verificare și refacere a infrastructurii montane, realizat în colaborare cu partenerii de la Multitech; salvamontiștii recomandă turiștilor să urmărească marcajele, să se informeze înainte de plecare și să aleagă trasee potrivite nivelului lor de pregătire.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1439607588193784&set=pcb.1439607938193749&locale=ro_RO

Sursa: https://www.facebook.com/SalvamontBrasov/posts/pfbid088NFbreT4J9AMjZdv6eit4ndQ6Atti7kJmLc9Mm2nusvdq8TnpRBBgjsNrNtY6Bcl?locale=ro_RO

5. Investiție majoră în educație: Liceul „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș, modernizat cu peste 10 milioane de euro

La 50 de ani de la înființare, Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș trece printr-un amplu proces de modernizare, cu laboratoare moderne, săli reabilitate și dotări de ultimă generație finanțate din fonduri europene și bugetul local.

Sursa: https://www.facebook.com/sooszoltantgm/posts/pfbid02AqxQ5rByRZUijf3ESStu4kaTjo6SsW1S81XTATQL8maAPhSVdfRtzyiafLgsPPTDl?locale=hu_HU

6. Licitație uriașă la prima parcare supraetajată: 54 de milioane de lei pentru parking-ul Aleea Hațeg

Primăria Târgu Mureș a lansat licitația pentru proiectarea și execuția parcării supraetajate de pe Aleea Hațeg, din cartierul Tudor; valoarea totală a contractului este de 54 de milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până la 26 iunie 2026; proiectul include o componentă de proiectare de aproape 2 milioane de lei și lucrări de execuție estimate la peste 52 de milioane de lei, cu o durată totală de realizare de 16 luni și o garanție minimă de 3 ani; atribuirea va ține cont în proporție de 40% de preț, iar 60% din criterii vizează calitatea: metodologia de execuție, utilizarea tehnologiei BIM, experiența experților și gestionarea deșeurilor de șantier.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.tirgumures.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=10408%3Aanun-publicitar-licitaie-public-deschis&catid=49%3Astiri-de-ultima-ora&Itemid=314&lang=ro

7. Medici și profesori universitari dezbat la Mediaș bolile respiratorii și efectele devastatoare ale fumatului

Primăria Municipiului Mediaș organizează, la finalul lunii mai, un amplu eveniment dedicat sănătății respiratorii și conștientizării pericolelor fumatului, cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun. Conferința va avea loc în data de 29 mai 2026, începând cu ora 10, în Sala Mare a Primăriei Mediaș. Bianca Tătaru, purtătorul de cuvânt al municipalității, spune că întâlnirea este structurată pe 3 secțiuni.

AUDIO

8. Noul spital județean din Sibiu ar putea fi construit printr-un parteneriat public-privat

Proiectul spitalului din Sibiu, exclus anterior din PNRR din cauza lipsei de finanțare, a fost inclus acum de Guvern într-un portofoliu național de proiecte mature, pregătite pentru atragerea de investiții private, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în contextul semnării a două contracte de asistență tehnică cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru dezvoltarea infrastructurii medicale prin parteneriat public-privat.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2026/05/21/guvernul-a-introdus-proiectul-noului-spital-judetean-sibiu-in-lista-celor-aflate-in-analiza-pentru-a-fi-construite-in-parteneriat-public-privat/

9. Modernizarea Căii Șurii Mari aduce inovații tehnice pentru Sibiu

Calea Șurii Mari, unul dintre cele mai circulate drumuri din municipiul Sibiu, a demarat la începutul lunii martie un amplu proces de modernizare și reabilitare, introducând soluții tehnice inovatoare pentru dezvoltarea urbană pe termen lung.

Sursa foto: AI

Sursa: https://sibiu.ro/primaria/comunicat/14629

10. Un castan vechi de aproape 250 de ani, aflat în parcul „Andrei Șaguna” din Brașov, este salvat printr‑o intervenție fără precedent în România

Arborele, grav afectat în interior de putrezire și aflat pe lista pentru tăiere, a început să își regenereze singur rădăcini în trunchi, iar specialiștii au decis să îi ofere o șansă; este prima intervenție de acest tip realizată pe un arbore urban în România, iar castanul are acum șanse reale să renască, a transmis George Scripcaru, primar Brașov.

AUDIO

Sursa: https://www.facebook.com/reel/1622805885644289?locale=ro_RO


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *