Calendar ortodox sâmbătă, 31 octombrie 2020. Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 31, 2020
Calendar ortodox sâmbătă, 31 octombrie 2020. Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 31 octombrie, sunt dintre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli pomeniţi astăzi sunt socotiţi printre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos consemnaţi în Sfânta Scriptură pentru lucrarea lor împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11).

31 octombrie 2020, este o zi deosebit de importantă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, întrucât este ziua în care ne aducem aminte de cei apropiați ai noștri care au plecat la Domnul.
#Postat de
Carmen Vintu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 