Radu D. Rosetti, poet, dramaturg, epigramist, memorialist, traducător și publicist român

Radu D. Rosetti (sau Rossetti), născut la 13 sau 18 decembrie 1874 și decedat în 1964, a fost un poet, dramaturg, epigramist, memorialist, traducător și publicist român, remarcându-se și ca avocat și activist. Fiul dramaturgului aristocrat Dimitrie Rosetti-Max și nepot al criticului literar Titu Maiorescu, a avut o tinerețe marcată de rebeliune și zbucium, dar a stat în cercul unor personalități literare de seamă, printre care Ion Luca Caragiale. Absolvent al Universității din București la vârsta de 26 de ani, Radu D. Rosetti era deja un poet cunoscut, cu o sensibilitate neoromantică, fiind și un traducător publicat de piese și romane. În timp, a început să scrie piese cu teme sociale și povestiri inspirate din viața sa profesională, devenind cunoscut ca apărător al cauzelor de stânga.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_D._Rosetti#/media/Fișier:Radu_D._Rosetti.jpg

Deși era ofițer de artilerie staționat în Chitila, Rosetti a fost cel mai activ în timpul Primului Război Mondial ca orator și propagandist patriotic. Ulterior, s-a întors la activitatea sa juridică în cadrul Baroului Ilfov. În perioada interbelică, a păstrat legături atât cu socialiștii, cât și cu „cremaționiștii”, dar s-a făcut tot mai conservator, devenind renumit pentru memorii. În ultimii ani ai vieții, a fost uitat de toți și s-a retras într-o mansardă, trăind izolat.

Radu D. Rosetti s-a născut la București, în familia Rosetti, fiind nepotul lui Aga Radu Rosetti, care a condus Teatrul Național București pe timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Tatăl său, Dimitrie Rosetti-Max, autor de comedii ușoare publicate în Convorbiri Literare, a ocupat același post, înlocuindu-l temporar pe Ion Luca Caragiale. Radu a crescut în sânul unei familii influente, iar mătușa sa, Ana, a fost a doua soție a criticului Titu Maiorescu. Deși părinții săi nu erau căsătoriți la nașterea sa, ei s-au căsătorit ulterior. Această ruptură a fost un moment greu în viața sa, iar istoricul literar George Călinescu sugerează că acest episod a influențat atitudinea sa „cvasi-proletariană”. Radu însuși a menționat că nu s-a considerat niciodată un aristocrat, deși provenea dintr-o familie înstărită, preferând să trăiască într-un mod mai boem și implicat în cauze sociale.

În adolescență, Radu a studiat la Liceul Andrei Șaguna din Brașov, iar apoi la liceul Matei Basarab din București, iar primele sale întâlniri literare au fost cu Ion Luca Caragiale, care l-a considerat pe Radu „al doilea mare scriitor al României” (deși, probabil, era o glumă). După ce a renunțat la școală, a lucrat ca corector la Adevărul, iar prima sa poezie a apărut în Vieța, susținut de Alexandru Vlahuță.

Radu D. Rosetti și-a făcut debutul ca epigramist în 1894, publicând volumul Epigrame, urmat de alte lucrări de poezie, printre care Din inimă (1895), Sincere (1897), Duioase (1897). În această perioadă, a fost activ în cercurile literare, având relații cu Alexandru Macedonski, Mircea Demetriade și alți scriitori de seamă. Deși nu era un simbolist, a avut legături ideologice cu aceștia, iar stilul său a influențat tinerii simboliști precum Ion Minulescu și Victor Eftimiu.

A continuat să-și dezvolte cariera de avocat, activând în domeniul juridic și, mai târziu, ca procuror. De asemenea, a început să scrie piese de teatru cu teme sociale, precum O lecție (1898) și Păcate (1901). În această perioadă, a debutat și ca traducător, cu lucrări precum Robinson Crusoe de Daniel Defoe (1900) și Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1905).

Începând cu începutul secolului XX, Rosetti a fost din ce în ce mai izolat în cercurile literare, iar critica sa a devenit mai marginală. Totuși, a continuat să publice lucrări de poezie, proză și traduceri. A rămas un colaborator important în presa românească, lucrând pentru reviste și ziare precum Dimineața, Universul și Viața Românească.

În timpul Primului Război Mondial, Rosetti a susținut intrarea României în război alături de Antantă și a fost activ ca orator și propagandist. După război, a continuat să colaboreze la publicații și a susținut activitatea politică de stânga. În 1923, a devenit unul dintre membrii fondatori ai Societății Nirvana, care administra Crematoriul din București.

În perioada interbelică, Radu D. Rosetti s-a concentrat pe publicarea memorii și antologii literare, care au avut un impact semnificativ asupra cititorilor. Amintirile sale de război, Remember (1921) și Obolul meu (1922), precum și volumele sale de proză și poezie, au fost apreciate, dar au fost și criticate de către noile curente literare moderne, care l-au considerat învechit.

În ciuda acestor critici, Rosetti a continuat să fie o figură respectată în cercurile literare, iar opera sa a fost apreciată pentru nostalgia cu care reda lumea de dinainte de război.

Radu D. Rosetti a murit în 1964, trăind în anonimat și uitat de marele public. A fost incinerat conform dorinței sale, iar urna cu cenușa sa a fost depusă la Cimitirul Bellu, lângă soția sa, Lucreția Cristescu-Coroiu. În pofida izolării sale din ultimii ani, moștenirea sa literară rămâne valoroasă, iar lucrările sale continuă să fie studiate pentru valoarea lor istorică și literară.

Opera

Volume de poezie:

• Poezii
• Foi de toamnă
• Epigrame
• Din inimă
• Sincere (1897)
• Duioase (1897)
• Valuri (1900)
• Cele din urmă (1902)

Volume de proză:

• Vechituri
• Printre picături (1904)
• Din largul lumii

Piese de teatru:

• O lecție (1898)
• Păcate

Traduceri:

• Steaua de Jean Richepin
• Robinson Crusoe de Daniel Defoe (1900)
• Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1905)
• De demult de Guy de Maupassant (1908).