Vasile N. Velican, inginer agronom român

Vasile N. Velican (n. 9 decembrie 1904, Hărman, Brașov – d. 6 septembrie 1984, Cluj-Napoca) a fost un inginer agronom de renume, membru corespondent al Academiei Române (1963), „Profesor Universitar Emerit” (1964), membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (1969) și președinte al secției de cultură a plantelor din cadrul acestei instituții.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Velican#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1409754272374750&id=1251207084896137&set=a.1256404537709725

Vasile Velican a fost mezinul din cei zece copii ai familiei Gheorghe și Maria Velican, țărani prosperi din pitoreasca zonă a Țării Bârsei. Cu o inteligență nativă remarcabilă și o pasiune profundă pentru știință, a reușit să se impună ca una dintre personalitățile celebre ale învățământului agronomic românesc. A absolvit cu distincție școala primară în satul natal, liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1924), iar în 1928 a finalizat studiile la Academia de Agricultură din Cluj. După un stagiu militar la Școala de Geniu din București, s-a întors la Cluj, unde și-a început cariera de cercetător la Stațiunea de Ameliorare a Plantelor, în calitate de asistent. Aici a făcut cercetări valoroase în domeniul ameliorării plantelor, iar în paralel, a obținut titlul de doctor în științe agronomice, cu o lucrare despre „Puterea de absorbție ca metodă de ameliorare a grâului de toamnă” (1935).

În anul 1935, a fost numit șef de lucrări și a preluat conducerea Stațiunii Experimentale Agricole din Câmpia Turzii, post pe care l-a ocupat până în 1945, când a revenit la Cluj ca director al Stațiunii de Ameliorare a Plantelor. Din 1948, a devenit profesor titular al Disciplinei de Fitotehnie la Universitatea din Cluj, continuând să își adâncească activitatea de cercetare și formare a noii generații de specialiști în domeniu. Până la pensionare, în 1974, a fost șef de catedră, iar ulterior a activat ca profesor universitar consultant.

Ca profesor, a fost un adevărat model pentru studenți, fiind apreciat nu doar pentru cunoștințele sale vastă și pentru prelegerile captivante, susținute cu o spontaneitate impresionantă, dar și pentru dedicarea sa față de educație. Cursurile sale erau frecvent audiate de studenți și cadre didactice din facultățile conexe, iar lucrările sale științifice au avut un impact considerabil asupra dezvoltării agronomiei românești.

Profesorul Vasile Velican a avut o contribuție semnificativă în domeniul ameliorării plantelor. Printre cele mai importante realizări se numără soiurile de grâu Cluj 650 și Cluj 722, recunoscute pentru calitatea lor superioară și rezistența la boli, soiul de orz Cluj 230, și soiul de porumb Arieșan, care au avut un impact major asupra agriculturii din Transilvania și din alte zone ale țării. De asemenea, în colaborare cu profesorul N. Săulescu, a creat soiul de orzoaică de primăvară Cluj 123, care a fost adoptat pe scară largă în industria berii.

În plus, a fost un pionier în domeniul tehnicii experimentale agricole, fiind autor al unui capitol valoros în „Manualul inginerului agronom” (1959), care a contribuit semnificativ la îmbunătățirea metodelor de cercetare în agricultură. A realizat cercetări detaliate asupra influenței factorilor biologici și ecologici asupra plantelor, iar lucrările sale au fost publicate în reviste de prestigiu și au fost citate pe plan internațional.

Vasile Velican a fost un dascăl de excepție, formând numeroși specialiști în domeniul agronomic, printre care At. Ciorlăuș, Al. Salontai (urmașul său la catedră), Leon Muntean și Elena Cernea. A îndrumat aproape 20 de doctoranzi, iar activitatea sa ca evaluator și conducător de lucrări de doctorat a avut o influență considerabilă asupra dezvoltării științelor agronomice în România.

Profesorul Velican a fost autor și coautor al unor lucrări fundamentale pentru știința agronomică, printre care tratatele „Fitotehnie” (1956-1958), „Curs de fitotehnie” (1972), „Tratat de ameliorarea plantelor” (1970-1972), precum și lucrări de specialitate privind cultura cerealelor și tehnicile experimentale în agricultură. Multe dintre lucrările sale au avut un impact deosebit, atât pe plan național, cât și internațional.

Vasile Velican a fost decorat și premiat de-a lungul carierei sale, primind numeroase distincții, inclusiv „Meritul Agricol” (1938), Premiul Stănculescu al Academiei Române (1944), „Ordinul Muncii” clasa I-a (1962) și „Steaua României” clasa a III-a (1970). A fost numit „Profesor Emerit” în 1964, iar în 1963 a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științelor agronomice.