Current track

Title

Artist


Primul tramvai electric în București

#Postat de on decembrie 9, 2024

La 9 decembrie 1894 (stil vechi 21 decembrie), pe străzile Bucureștiului a circulat primul tramvai electric, pe traseul Cotroceni–Obor, marcând începutul unei noi etape în transportul public al Capitalei. Tramvaiele cu cai, introduse în 1871, au fost primele mijloace de transport în comun, iar Timișoara avea astfel de vehicule încă din 1869.

S-a întâmplat în 9 decembrie 1894, 9/21

S-a întâmplat în 9 decembrie 1894, 9/21

Sursa foto: https://it.wikipedia.org/wiki/File:Tramvai_electric_pe_linia_20.jpg

Prima linie electrică a primit numărul 14, deoarece în oraș funcționau deja 13 linii trase de cai, fiecare numerotată și identificată printr-o culoare distinctă, pentru a fi recunoscute ușor de numeroșii analfabeți ai vremii. Linia 14 avea culoarea verde și traversa orașul de la est la vest. Mai târziu, odată cu generalizarea tramvaiului electric, toate vagoanele au fost vopsite în galben și au primit felinare colorate, pentru a-i ajuta pe cei care nu cunoșteau cifrele. Acestea au circulat până la începutul anilor ’40.

La începutul exploatării (1894), capătul liniei 14 din zona Obor se afla la Școala Iancului, traseul fiind apoi extins succesiv către Mătăsari, Agricultori și, în final, la bariera Pantelimon. O parte a traseului originar este păstrată și astăzi: linia pleca de la Uzina Electrică, continua pe Splaiul Independenței, traversa Dâmbovița pe Podul Domnița Maria, străbătea Bulevardul Regina Elisabeta, ajungea pe bulevardele Academiei, Carol I și Pache Protopopescu.

La momentul introducerii tramvaiului electric, au existat numeroase proteste. Oponenții susțineau că România, fiind o țară agrară, ar trebui să păstreze tramvaiele cu cai, pentru că acestea susțineau o întreagă rețea de meserii — potcovari, hamgeri, crescători de cai, veterinari. Se invoca și riscul ca dispariția cailor să afecteze economia agrară.

Primarul Capitalei, Barbu Ștefănescu Delavrancea, a respins ferm aceste argumente.

Astfel, dincolo de opoziție, Bucureștiul intra în epoca modernizării transportului urban, iar tramvaiul electric devenea simbolul unui oraș aflat în plină transformare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *