Gheorghe Ștefan, istoric și arheolog român

Gheorghe Ștefan (născut la 9 noiembrie 1899, Bătășani, județul Vâlcea, Regatul României – decedat la 29 februarie 1980, București, Republica Socialistă România) a fost un istoric și arheolog român, specialist în istoria veche și filologia clasică, membru corespondent al Academiei Române din anul 1952.

Gheorghe Ștefan a urmat cursurile Universității din București, după care a fost bursier și membru al Școlii Române din Roma (1926–1928), unde s-a specializat în filologie clasică. A fost asistent al marelui istoric Vasile Pârvan, apoi a predat la mai multe licee din țară.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ștefan_(istoric)#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.arheologi.ro/arheolog/stefan-gheorghe

Din 1948 a devenit profesor titular la Catedra de istorie veche a României din cadrul Universității din București, instituție pe care a condus-o ca decan al Facultății de Istorie în două mandate: între anii 1950–1953 și 1959–1966.

În anul 1952 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1970 a devenit membru al Academiei de Științe Sociale și Politice.

A colaborat la realizarea unor lucrări de sinteză importante, precum Istoria României (vol. I, 1960) și Dinogeția (vol. I, 1967). De asemenea, este autorul volumului Formarea poporului român și a limbii sale (1973), precum și al numeroaselor studii și articole dedicate acelorași teme, publicate în reviste de specialitate.

La 13 octombrie 1964, Gheorghe Ștefan a primit titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Române”, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității din București, „pentru activitatea îndelungată, contribuția la dezvoltarea științei și meritele deosebite în progresul învățământului superior”.