Ion Huber-Panu, inginer geolog român

Ion Huber-Panu (15 februarie 1904, București – 28 octombrie 1974, București) a fost un remarcabil inginer geolog, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române (ales la 2 iulie 1955). Prin activitatea sa didactică și științifică, a contribuit decisiv la dezvoltarea tehnologiei de preparare a substanțelor minerale utile în România.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.facebook.com/Acad.Ro.Fil.Cj/posts/ioan-huber-panu-inginer-geolog15-februarie-1904-bucureşti-28-octombrie-1974-bucu/1461504470533063

A urmat studiile liceale în București, Dorohoi, Huși și Giurgiu, iar între anii 1922–1926 a absolvit Școala Politehnică din București, secția Mine. Și-a continuat pregătirea la Academia de Mine din Freiburg (Germania), unde a obținut titlul de doctor-inginer în 1930.

În același an, a devenit conferențiar la Școala Politehnică din București, predând cursul de Prepararea minereurilor și a cărbunilor. Ulterior, a fost profesor la Institutul Politehnic din București (1941–1952), apoi profesor și șef de catedră la Institutul de Mine din București (1952–1957). După reorganizarea instituției, și-a continuat activitatea la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie din București, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A fost fondatorul primului laborator de preparare a substanțelor minerale utile din România, contribuind la formarea generațiilor de ingineri minieri. Pentru studenți a redactat Cursul de preparare a minereurilor și cărbunilor (1935), lucrare de referință în domeniu.

Pe lângă activitatea didactică, Ion Huber-Panu a ocupat funcții importante în sectorul minier:

• inspector general tehnic al Direcției Generale a Minelor (1945–1946);
• inginer consilier și director în Ministerul Minelor și Petrolului.

Cercetările sale au avut un impact major asupra dezvoltării industriei miniere românești, fiind aplicate la valorificarea de noi zăcăminte (Alpîn Tepe, Moldova Nouă, Baia de Fier) și la proiectarea de uzine de preparare.

Pe plan teoretic, Huber-Panu a fost un pionier în studiul procesului de flotație. În 1930, a formulat pe baze termodinamice relația care definește condiția de adeziune a mineralelor la bulele de aer, în funcție de unghiul de contact – o contribuție fundamentală la dezvoltarea teoriei flotației. A fost, de asemenea, primul cercetător care a studiat influența temperaturii asupra flotației.

În 1940, a elaborat o teorie unitară a proceselor de clasare și concentrare gravitațională, evidențiind legăturile dintre aceste metode. Cercetările sale privind cinetica flotației sunt considerate printre primele din lume, fiind cel dintâi care a definit noțiunea de viteză de flotație.

Rezultatele activității sale științifice au fost prezentate în numeroase lucrări și studii, dintre care se remarcă:

• Stadiul actual al bazelor teoretice ale flotației (1954);
• Prepararea substanțelor minerale utile (1956);
• Cercetări în domeniul preparării minereurilor, aplicarea lor în practică și orientarea lor viitoare (1960);
• Contributions à l’étude de la flottation à air dégagé de la solution (1966);
• Un model matematic al procesului flotației în mașini multicelulare (1968).

De asemenea, a fost colaborator al lucrării de sinteză Manualul inginerului de mine (1956).

Ion Huber-Panu a rămas în istoria tehnicii românești drept unul dintre fondatorii școlii moderne de preparare a substanțelor minerale utile, un cercetător cu viziune internațională și un profesor care a format generații de specialiști dedicați industriei miniere.