Retroparada Toamnei la Mediaș – o călătorie în timp printre automobile de epocă (video)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 23, 2025
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, Piața Regele Ferdinand I din Mediaș va găzdui „Retroparada Toamnei”, un eveniment organizat de Retromobil Club România – Filiala Sibiu, în parteneriat cu Primăria municipiului. Vizitatorii vor putea admira zeci de vehicule istorice, de la elegante mașini interbelice până la modele celebre din anii ’60, ’70 și ’80. Manifestarea, parte din calendarul național al Retromobil Club România sub egida FIVA, promovează patrimoniul auto și pasiunea pentru automobilismul clasic. Intrarea este liberă, evenimentul fiind deschis publicului de toate vârstele.
Primăria Municipiului Mediaș a comunicat: „Retroparada Toamnei la Mediaș
Retromobil Club România – Filiala Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, vă invită la o călătorie în timp la Retroparada Toamnei, sâmbătă, 25 octombrie 2025, între orele 11 – 15, în Piața Regele Ferdinand I.

Zeci de vehicule istorice, atent restaurate și întreținute de pasionați ai automobilismului clasic, vor fi expuse în zona centrală a municipiului Mediaș. De la elegante automobile interbelice, la modele emblematice ale anilor ’60, ’70 sau ’80, vizitatorii vor putea admira o veritabilă expoziție în aer liber, ce însumează istoria automobilismului și moștenirea tehnologică a acestui domeniu.
Retroparada Toamnei face parte din calendarul național al evenimentelor organizate de Retromobil Club România, sub egida FIVA – Federația Internațională a Vehiculelor Istorice, și are ca scop promovarea patrimoniului auto și susținerea comunităților pasionaților de vehicule istorice din întreaga țară.
Evenimentul este cu intrare liberă și se adresează tuturor categoriilor de vârstă”.
Jurnal FM 