Current track

Title

Artist


„Hoinarii aurii ai cerului” – Expoziție de fluturi la Muzeul de Științele Naturii Suceava

#Postat de on septembrie 16, 2025

În perioada 22 septembrie – 2 noiembrie 2025, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava va putea fi vizitată expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului”, o incursiune spectaculoasă în universul fragil și colorat al lepidopterelor. Accesul vizitatorilor este gratuit.

Proiectul educațional este organizat de Muzeul Național al Bucovinei, prin Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală, și este finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Expoziția valorifică o parte din colecția entomologului Alexandru Alexinschi și reunește, în 15 insectare, exemplare de fluturi diurni din cele șase mari familii de lepidoptere: Arctiidae, Pieridae, Nymphalidae, Papilionidae, Hesperidae și Lycaenidae.

Vizitatorii vor descoperi:

  • fluturi colorați în galben și portocaliu, locuitori ai câmpiilor și dealurilor, de o frumusețe spectaculoasă, dar care pot afecta culturile agricole și unele specii de arbori și arbuști;
  • specii montane cu rol benefic, precum polenizatorii naturali (coada rândunicii, molia tigru), adevărați maeștri ai camuflajului în mediul lor de viață.

Fiecare insectar oferă informații detaliate despre habitat, răspândire geografică, surse de hrană, migrație, reproducere și dușmanii naturali ai speciilor prezentate. Publicul poate afla și cum să recunoască semnele timpurii ale atacurilor fluturilor dăunători asupra plantelor de cultură, precum și soluții sustenabile de combatere, prin metode fizice, mecanice, biologice și ecologice.

Coordonată de biologul dr. Carmen Florentina Oleniuc, expoziția își propune nu doar să impresioneze prin frumusețea exemplarelor prezentate, ci și să atragă atenția asupra echilibrului delicat dintre rolul benefic și cel păgubos al acestor insecte.

HOINARII AURII AI CERULUI – universul fragil și colorat al lepidopterelor– prezentat într-o expoziție spectaculoasă la Muzeul de Științele Naturii din Suceava

       În perioada 22 septembrie – 2 noiembrie 2025, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava, poate fi vizitată expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului” – o fascinantă întâlnire cu universul fragil și colorat al lepidopterelor. Accesul vizitatorilor este gratuit!

      Proiectul educațional este finanțat și aprobat de Consiliul Județean Suceava.

      Expoziția valorifică o parte din colecția entomologului Alexandru Alexinschi și reunește, în 15 insectare, exemplare de fluturi diurni din cele șase mari familii de lepidoptere: Arctiidae, Pieridae, Nymphalidae, Papilionidae, Hesperidae și Lycaenidae.

  • Fluturi colorați în galben și portocaliu, locuitori ai câmpiilor și dealurilor, care, deși spectaculoși prin frumusețea lor, pot avea efecte negative asupra culturilor agricole și a unor specii de arbori și arbuști (pătlagină, cimbru, rozmarin, salvie, morcov, pătrunjel, ridichi, muștar, ștevie și măcriș, afin, merișor, păducel, coacăz negru, vișin turcesc, cireș păsăresc, migdal, carpen, frasin, ulm, plop, stejar);
  • Specii montane cu rol benefic, polenizatori naturali (precum coada rândunicii sau molia tigru), adevărați maeștri ai camuflajului în mediul lor de viață.

Fiecare insectar prezintă informații captivante despre: habitat, răspândire geografică, surse de hrană, migrație, reproducere și dușmanii naturali ai acestor specii.

De asemenea, vizitatorii pot afla cum să recunoască semnele timpurii ale atacurilor fluturilor dăunătoriasupra plantelor de cultură și cum pot fi aplicate măsuri sustenabile de combaterefie prin metode fizice și mecanice, fie prin soluții biologice și ecologice.

Expoziția, organizată și coordonată de biologul dr. Carmen Florentina Oleniuc, își propune nu doar să impresioneze prin frumusețea pieselor expuse, ci și să aducă în atenția publicului echilibrul fragil dintre rolul benefic și cel păgubos al acestor insecte.

Muzeul Național al Bucovinei

Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *