Current track

Title

Artist


Trecem la ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mersul trenurilor nu va fi modificat

#Postat de on octombrie 24, 2020

Anul acesta, trecerea la ora de iarnă, care este ora standard, se va face în noaptea de 24 spre 25 octombrie. În ultimul weekend din lună, ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 04.00 va deveni ora 03.00.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Astfel, la ora de vară, ceasul de dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce în această noapte la ora de iarnă operațiunea e inversă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar 4:00 devine ora 3:00.

Mersul trenului nu se modifică.”În noaptea de 24 spre 25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din ,,Mersul trenurilor ,, aflat în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, precizează CFR Călători.

Nu știm cât vom mai avea parte de aceste schimbări, și dacă nu cumva se va renunța complet la ora de iarnă versus ora de vară. În Comisia Europeană s-a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, lăsând la latitudinea statelor membre să decidă dacă vor să păstreze permanent ora de vară sau ora de iarnă. Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. Țările care fac parte din Uniunea Europeană au datoria de a informeze Comisia cu privire la alegerea făcută, până anul viitor în luna aprilie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *