Mihail Ilovici, eseist și publicist român

Mihail Ilovici (n. 4 septembrie 1910, Găești – d. 12 februarie 1983, Găești) a fost un eseist și publicist român, cunoscut pentru activitatea sa literară desfășurată în perioada interbelică și postbelică.

Născut la Găești, într-o familie de origine macedoneană, Mihail Ilovici a fost al patrulea copil al lui Theodor Ilovici. A urmat școala primară și liceul în orașul natal, unde i-a avut ca profesori pe Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu, viitori critici literari de renume.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-notebook-paper-writing-1854169

A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București în anul 1933. După încheierea studiilor, a lucrat ca profesor în mai multe localități: Găești (1933–1938 și 1945–1955), Ștefănești, Colibași (județul Argeș) și Ismail (1938).

A fost implicat activ în viața culturală locală: a condus Teatrul de amatori din Găești, a fost instructor de teatru în colonia de petroliști de la Valea Caselor (Argeș), bibliotecar la Ștefănești (1958–1963) și îndrumător cultural.

Mihail Ilovici s-a stins din viață în orașul său natal, la 12 februarie 1983.

Ilovici a debutat în perioada studenției, în anul 1930, cu poezii publicate în revista „Licăriri”. În același an, a fondat și condus revista „Cristalul” (Găești–București), care a apărut între 1930 și 1932.

A colaborat cu numeroase publicații literare de prestigiu din perioada interbelică, printre care:

• Revista scriitoarelor și scriitorilor români
• Revista Fundațiilor Regale
• Convorbiri literare

A fost redactor al revistelor „Litere” (1933–1935) și „Sabarul” (1935–1937), ambele editate la Găești.

Volume publicate

Printre lucrările sale cele mai importante se numără:

• Negativismul tinerei generații, București, 1934
• Considerații asupra actului de cultură românesc, București, 1936
• Claudia Milian, București, 1938
• Noua spiritualitate românească (Constructivismul), Pitești, 1942
• Tinerețea lui Camil Petrescu, București, 1971.