Current track

Title

Artist


În timpul carantinei populația din mediul rural nu își poate scoate banii de pe carduri. Majoritatea comunelor n-au bancomate, iar localitățile nu pot fi părăsite pentru acest motiv

#Postat de on octombrie 24, 2020

O problemă pe care autoritățile nu au luat-o în considerare cand au declarat carantinarea comunelor au fost banii de pe cardurile celor care locuiesc în aceste zone. Sunt foarte puține localități de tipul comunelor sau satelor în care să existe bancomate. Pentru a-și putea ridica salariile sau pensiile localnicii trebuie să meargă într-un oraș din apropiere, iar acest lucru nu este posibil.Între motivele regăsite în declarația pe propria răspundere necesară părăsirii comunei carantinate nu se află și nevoia de bani pentru existența zilnică.

Comuna Tarcău are cam 3.000 de locuitori,12 cazuri de covid și a intrat în carantină pentru două săptămâni. În localitatea răsfirată pe o lungime de aproape 55 de kilometri nu există nici măcar un singur bancomat.

,,Și pensionarii și salariații își primesc banii în mod covârșitor pe carduri. În majoritatea comunelor mici și mijlocii din România deși oamenii își primesc drepturile salariale pe carduri nu există bancomate.Deci oamenii nu au de unde să-și ia banii și va fi o migrație masivă pentru asigurarea resurselor financiare subzistenței zilnice către orașe. Acest motiv însă lipsește cu desăvârșire în momentul de față de pe declarațiile pe propria răspundere. Acest motiv nu există pe nicio declarație. De ce să găsim variante pe lângă lege când întodeauna ar trebui să ne gândim înainte că trebuie să le prevedem pe toate.,, a declarat Mircea Nistor viceprimarul comunei Tarcău

Aprovizionarea pentru iarna ce se apropie este mult îngreunată de restricțiile impuse de carantină.

,,Mai avem o problemă pentru situația în care ne aflăm acum. Suntem în perioada în care toată lumea își pregătește cămara pentru iarnă iar în localitățile mici nu o să găsim niciodată tot ce trebuie pentru casă,grădină,recipiente,borcane și altele. Avem fi nevoie să ieșim în Bicaz în Piatra Neamț pentru aprovizionare și marea parte a populației cu asta se ocupă. În concluzie ar fi că închiderea localității să fie ultima soluție Când avem 12 cazuri care pot fi izolate,care pot fi gestionate eu zic că nu este necesar să ajungem la lock-down.,, a declarat Mircea Nistor viceprimarul comunei Tarcău în emisiunea Jurnal FM ,,Dreptul la replică,, ce poate fi urmărită aici.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *