Leonida Neamțu, poet și prozator român

Leonida Neamțu (născut la 26 sau 29 august 1934, în Soroca, Basarabia, România – decedat la 25 sau 27 octombrie 1991, la Cluj-Napoca) a fost poet și prozator român, cunoscut mai ales pentru romanele sale polițiste, de aventuri și science-fiction, care i-au adus un loc aparte în literatura română contemporană.

Fiul protopopului Vladimir Neamțu și al Ecaterinei (născută Panov), scriitorul și-a început studiile la Vișeu, unde a urmat clasele primare între 1941 și 1945, iar gimnaziul l-a continuat la Sighet, între 1945 și 1949. În perioada 1951–1953 a urmat secția de limbă rusă a Facultății de Filologie din cadrul Universității din Cluj. În același an a fost angajat la revista „Steaua”, fiind susținut de A. E. Baconsky, cel care i-a devenit mentor spiritual. A debutat literar cu poezie, în „Almanahul literar” (1952), iar editorial a intrat în atenția publicului cu volumul de versuri Cântecul constelației (1960), urmat de placheta Ochii (1962).

Sursa foto: AI

De la începutul anilor ’60, Leonida Neamțu s-a orientat către proză, consacrându-se în special romanelor polițiste, de aventuri și science-fiction, multe dintre ele publicate în colecții foarte populare la acea vreme („Aventura”, „Sfinx”, „Cutezătorii”, „Fantastic club”, „Scorpionul”). Cu peste treizeci de volume apărute, a devenit unul dintre cei mai prolifici scriitori ai generației sale. Printre titlurile reprezentative se numără: Toporul de argint (1964), Celălalt prezent (1965), Frumusețea pietrei nevăzute (1965), Aventură și contraaventură (1966), Acolo unde vântul rostogolește norii (1966), Febră de origine necunoscută (1967), Înotătorul rănit (1969), Știi, Lavinia, caracatițele… (1970), Moartea e ca o floare de «Nu-mă-uita» (1970), Teroare pentru colonel (1971), Acoperiș cu demoni (1973), Blondul împotriva umbrei sale (1973), Norii de diamant (1974), Comoara locotenentului Balica (1975), O meserie de premiant (1977), Narațiuni detective într-un tempo clasic, monoton (1978), La Goulue dansează cu Chocolat (1979), Strania poveste a Marelui Joc (1982), Legenda cavalerilor absenți (1984), Orhidee pentru Marifelis (1986), Curbura dublă a infinitului (1988), Sferele infinitului (1990) și Deodată, inevitabilul… (1990).

Scriitorul a publicat și cărți dedicate copiilor, între care Întoarcerea focului (1964), Frumusețea pietrei nevăzute (1965), Acolo unde vântul rostogolește norii (1966) și Comoara locotenentului Balica (1975), volum distins cu Premiul „Pana de aur” al revistei Cutezătorii în 1976. Totodată, romanul Legenda cavalerilor absenți (1984) are un pronunțat caracter memorialistic.

De-a lungul carierei, Leonida Neamțu a colaborat cu numeroase reviste literare, printre care Tânărul scriitor, Almanahul literar, Steaua, Tribuna și Luceafărul. Prin diversitatea tematică și prolificitatea sa, el rămâne una dintre figurile marcante ale literaturii române din a doua jumătate a secolului XX.