Iosif Popovici, lingvist român

Iosif Popovici (16 februarie 1876, Cliciova, jud. Timiș – 26 august 1928, Cluj) a fost lingvist român, specialist în slavistică, fonetică, dialectologie și folclor.

Originar din Cliciova, lângă Lugoj, și-a făcut studiile la Lugoj și Brașov, apoi la universitățile din Graz, Leipzig, Viena, Zagreb și Paris (Sorbona), unde s-a specializat în fonetica experimentală. A cercetat vocalele românești și le-a integrat într-un sistem fonetic, studiind în paralel limbile slave. Și-a susținut doctoratul la Viena, în 1900, cu teza Einige der Hauptkriterien der älterster sclawischen Lehrwerter in Rumänischen.

Sursa foto: AI

A predat limba română la Viena (1902) și a devenit docent de filologie română la Universitatea din Budapesta (1905). După Marea Unire s-a stabilit la Cluj, unde, din 1919 până la moarte, a fost profesor de fonetică experimentală la Universitate. A murit în 1928 și a fost înmormântat în satul natal.

Popovici a inițiat un amplu proiect de descriere a dialectelor românești în douăsprezece volume, însă au apărut doar două lucrări importante: Die Dialekte der Munteni und Pădureni in Hunyader Komitat (Halle, 1905) și Dialectele din Istria (1909, 1914). Acestea au completat studiile germanului Gustav Weigand. De asemenea, a publicat studii precum Recherches expérimentales sur une prononciation en Banat (1902), Fiziologia vocalelor românești ă și î (1921), Despre ortoepie și fonetică (1923) și Vocalele românești (1927).

În paralel, s-a ocupat și de folclor, publicând analize despre lirica populară erotică, basme și legende. În 1909 a apărut volumul Poezia populară a românilor