George Magheru, medic, poet și dramaturg român

George Magheru (1892–1952), a fost un medic, poet și dramaturg român.

George Magheru s-a născut la 30 decembrie 1892, la Craiova, și a încetat din viață la 17 august 1952, la București.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-write-calligraphy-6200263

A urmat Școala primară „Sf. Gheorghe” din Craiova (1899–1902), apoi Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1903–1911). Între 1911 și 1914 a studiat la Facultatea de Medicină din București, obținând titlul de doctor în medicină în 1920.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat ca medic sublocotenent de rezervă (1917). Din aprilie 1921 și până la sfârșitul vieții a activat ca medic cercetător la Institutul „Ion Cantacuzino”. A locuit o perioadă la Sinaia (1923–1925) și a călătorit în Grecia, Austria, Italia, Franța și Anglia.

Magheru a fost prieten cu mari artiști ai vremii – pictorii Theodor Pallady, Horia Catargi, Dumitru Ghiață, Jean Steriade – și cu compozitorul George Enescu.

A debutat literar în 1929, la revista Adevărul literar și artistic, și a colaborat ulterior la Viața Românească. Pe lângă cele 63 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate, a scris poezie și dramaturgie.

Era descendent al unor familii marcante: cea a generalului Gheorghe Magheru (revoluționar de la 1848) și cea a scriitorului Ion Ghica.

Opera (selecție)

• Tudor Ardeleanu, dramă în 4 acte (1926)
• O legendă, dramă în 4 acte (1927)
• Capricii (1929)
• Poezii antipoetice (1933, ed. revăzută 1966)
• Coarde vechi și noi (1936)
• Poeme în limba păsărească (1936)
• Poeme balcanice (1936)
• Piele de cerb, pretext dramatic pentru meditațiune (1937)
• Domnul decan, comedie în 4 acte (1939)
• Egoistul, comedie în 4 acte (1939)
• Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune, tragedie în 3 acte (1944)
• Teatru (1972)
• Cântece la marginea nopții (1982).