Inspectorii ITM Vaslui organizează controale și în această situație economică grea, determinată de pandemie
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 22, 2020
Inspectorii ITM Vaslui organizează controale și în această situație economică grea, determinată de pandemie

„Inspectorii de muncă din cadrul compartimentelor control, muncă nedeclarată și control relații de muncă, împreună cu reprezentanți ai IPJ Vaslui, ai DSP, ai DSVSA Vaslui și ai ISU Vaslui, având ca obiectiv principal verificarea modului de respectare de către angajatori și salariații acestora a prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, sub coordonarea IPJ Vaslui, și au fost vizitate în principal locațiile aglomerate: restaurantele, barurile, cluburile, cafenelele, hotelurile, motelurile și pensiunile cu terase, piețele agroalimentare, centrele comerciale și sălile de jocuri din județul Vaslui. Inspectorii de muncă au verificat modul de respectare a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă: timp de muncă și repaus, salarizare, contracte de muncă – încheiere, modificare, suspendare și încetare ș.a., a anunțat Gheorghe Chirvase, inspectorul șef al ITM Vaslui.
Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă, au verificat realizarea triajului epidemiologic al lucrătorilor și persoanelor care au acces în spații închise, desfășurarea activității fără mască de protecție. Mai grav, unii angajatori nu au informat salariatii cu regulile și măsurile ce trebuie respectate în vederea prevenirii infectării cu noul coronavirus. Pentru neregulile constatate în urma controalelor și a cercetării evenimentelor au fost aplicate sancțiuni.
Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2020/10/angajatorii-verificati-inclusiv-la-pandemie/
Jurnal FM 