A doua Bătălie de la Brașov

A doua Bătălie de la Brașov a avut loc la 27 iunie / 10 iulie 1611, în apropierea satului Sânpetru, la nord de Brașov. A fost o confruntare decisivă între armata Țării Românești, condusă de voievodul Radu Șerban, și trupele Principatului Transilvaniei, sub comanda principelui Gabriel Báthory, care urmărea să pună stăpânire pe Țara Românească.

Deși încheiase un tratat cu Radu Șerban la 31 mai 1608, Gabriel Báthory a încercat să-și extindă controlul asupra Țărilor Române. În ianuarie 1611, armata sa a trecut Carpații și a ocupat Târgoviște, forțându-l pe Radu Șerban să se retragă în Moldova, sub protecția domnului Constantin Movilă.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bătălia_de_la_Brașov_(1611)#/media/Fișier:BătăliadelaBrașov1611.png

În decembrie 1610, trupele transilvănene au pătruns în Țara Bârsei și au prădat ținutul timp de cinci zile. Între timp, Radu Șerban, prevenit de brașoveni, s-a pregătit în secret pentru contraatac. În iunie 1611, a revenit în Țara Românească cu ajutor moldovean și a recucerit tronul, silindu-l pe Radu Mihnea (susținut de otomani) să se refugieze la Giurgiu.

Radu Șerban a străbătut munții printr-un drum comercial dificil (Schiulești – Plaiul Șerban Vodă) și a ajuns la nord de Brașov. Aici, și-a așezat trupele într-o singură linie de bătaie: în centru, cavaleria roșie și infanteria munteană, flancată de moldoveni. A păstrat în rezervă un detașament de 1300 de husari polonezi, ascuns lângă moara de hârtie de pe râul Ghimbășel.

Armata lui Radu Șerban număra între 8.000 și 11.000 de ostași, în timp ce Gabriel Báthory dispunea de un efectiv dublu.

Lupta a început cu un duel de artilerie, urmat de ciocnirea directă a celor două armate. Sub presiunea cavaleriei transilvănene, trupele muntene au început să cedeze, iar Radu Șerban a fost rănit. Momentul critic a fost salvat de intervenția husarilor polonezi, care au atacat flancul drept și spatele armatei transilvănene. Flancul stâng al lui Báthory, inițial în ofensivă, a fost complet decimat de contraatacul lui Radu Șerban.

Prins între două focuri și amenințat cu încercuirea, Gabriel Báthory a ordonat retragerea spre nord.

Bătălia s-a încheiat cu o victorie categorică a lui Radu Șerban. Armata transilvăneană a pierdut între 10.000 și 12.000 de soldați și 120 de steaguri, iar peste 6.000 de trupuri au fost îngropate într-o groapă comună. Radu Șerban a pierdut aproximativ 4.000 de oameni.

Conform cronicilor vremii:

„Și deateră războiu mare în ziua de Sf. Petru și birui pe vrăjmașu lui, pe Bátor Gabor și multe trupuri fură tăiate de oastea lui, făcându-se din dânșii o movilă mare în lunca Brașovului.”
— Cronica Țării Românești

„Observară polonii cum că valahii sunt strâmtorați și le veniră îndată în ajutor încât Báthory era grozav de speriat și a fugit la o parte.”
— Mihai Seybriger

După înfrângere, Gabriel Báthory s-a refugiat în Sibiu, unde a fost asediat de trupele lui Radu Șerban și de cele ale regelui maghiar Matthias al II-lea.

În ciuda victoriei, otomanii au intervenit în forță, ocupând Muntenia și Transilvania (începând cu 15 septembrie 1611). Pe 12 septembrie, l-au reinstalat pe Radu Mihnea ca domn în Țara Românească. Forțat din nou să se retragă, Radu Șerban a plecat în Moldova, apoi în Polonia și, în cele din urmă, la Viena, unde a murit pe 13 martie 1620.

Sursă principală: Georg Kraus – Cronica Transilvaniei, Cronica Țării Românești, Wikipedia