1600 – Mihai Viteazul și Prima Unire politică a Țărilor Române

La data de 27 mai 1600, Mihai Viteazul consfințea, printr-un hrisov domnesc, prima unire politică a celor trei țări românești – Țara Românească, Transilvania și Moldova – sub un singur sceptru, proclamându-se:
„Domn al Țării Românești, Ardealului și al Țării Moldovei.”

Această acțiune, deși efemeră din punct de vedere politic, a reprezentat un moment de referință în conștiința națională românească, fiind percepută drept începutul ideii de unitate statală și spirituală a românilor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul#/media/Fișier:Misu_Popp_-_Mihai_Viteazul.jpg

Într-un climat tensionat, marcat de expansiunea Imperiului Otoman și de rivalitățile dintre marile puteri ale epocii (Habsburgii, Polonia, Imperiul Otoman), Mihai Viteazul a reușit să valorifice conjunctura internațională și să inițieze un amplu demers politic și militar. După izbânda de la Călugăreni (1595) și colaborarea cu Liga Sfântă (alianța creștină antiotomană patronată de Papalitate), domnitorul muntean a înțeles că doar unitatea între cele trei țări române poate asigura rezistența față de marile puteri și afirmarea interesului național.

În mai 1600, Mihai Viteazul a lansat campania de preluare a Moldovei. După ce l-a alungat pe Ieremia Movilă, susținut de polonezi, a înfrânt rămășițele oștii acestuia în bătălia de la Verbia, pe râul Jijia. A urmat cucerirea cetății Hotin (27 mai), iar voievodul moldovean a fost silit să fugă peste Nistru.

Astfel, în mai puțin de un an, Mihai reușea să unească sub autoritatea sa cele trei țări române. Era pentru prima dată în istorie când teritoriul vechii Dacii era adunat, chiar și temporar, într-o singură entitate politică românească.

Prin hrisovul emis la 27 mai 1600, Mihai Viteazul oficializa unirea, folosind titulatura de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”.
Nicolae Iorga avea să afirme:

„De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății.”

Pentru întărirea Unirii, Mihai a adoptat o serie de măsuri administrative și simbolice:

• a instituit o stemă comună pentru cele trei țări,
• a ridicat o biserică ortodoxă la Alba Iulia,
• a sprijinit clerul ortodox și a încurajat limba română în cancelarii,
• l-a numit mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

Prin aceste măsuri, domnitorul a dorit nu doar o unire politică, ci și una duhovnicească și culturală, a neamului românesc întru dreapta credință ortodoxă.

Noua realitate geopolitică a stârnit îngrijorarea marilor puteri. Habsburgii vedeau amenințată stăpânirea asupra Transilvaniei, polonezii pierdeau influența în Moldova, iar Imperiul Otoman nu putea accepta autonomia Munteniei.

Sprijinit de generalul Basta, Mihai a recucerit Transilvania prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), însă destinul său avea să fie curmat brutal. La ordinul lui Basta, Mihai Viteazul a fost asasinat în 9/10 august 1601, lângă Turda.

Capul său a fost dus în Muntenia și înmormântat la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe piatra sa funerară stă scris:

„Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului și Moldovei.”

Deși Unirea din 1600 a fost de scurtă durată, ea a intrat adânc în conștiința poporului român, devenind simbolul aspirației spre unitate națională. Chipul său domină istoria românilor ca icoană a vitejiei, viziunii politice și credinței ortodoxe.

Astăzi, zeci de localități, străzi, instituții militare și de învățământ din România îi poartă numele. Imaginea sa, cu sabia ridicată, rămâne una dintre cele mai puternice embleme ale istoriei noastre.