Gheorghe Sion, scriitor, poet român și revoluționar pașoptist

Gheorghe Sion (cunoscut și ca George Sion), (n. 18 mai 1821, Hârșova, județul Vaslui – d. 1 octombrie 1892, București) a fost un scriitor, poet român, revoluționar pașoptist și membru titular al Academiei Române din 1868.

Gheorghe Sion s-a născut într-o veche familie boierească moldoveană. Tatăl său a fost paharnicul Ioniță Sion, iar mama, Eufrosina Schina, provenea din familia eteristului Gheorghe Schina. A avut 11 frați și surori. Unchii săi, Eustațiu și Alecu Schina, erau avocați în București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Sion#/media/Fișier:George_Sion_-_Foto01.jpg

A fost educat mai întâi acasă, la moșia familiei din Laza-Hârșova, de un dascăl rus, apoi a fost trimis de unchiul său la Școala „Sfântul Sava” din București. În 1839 s-a întors în Moldova, pentru a-l ajuta pe tatăl său în administrarea moșiilor. A urmat cursuri la Academia Mihăileană din Iași și a frecventat cercurile literare din jurul lui Gheorghe Asachi.

A lucrat ca funcționar în administrația moldoveană între 1841–1845 și ulterior ca șef de secție în „Departamentul averilor bisericești și învățăturilor publice”. Din 1855 a fost arhivist șef la Arhivele Statului din Iași, iar în 1856 a devenit membru al Divanului de întărituri. În 1857 s-a stabilit la București și s-a căsătorit cu Eliza, fiica clucerului Miltiade Mărculescu.

În 1848 a participat activ la Revoluția pașoptistă din Moldova, fiind ulterior nevoit să se refugieze. A trecut prin Muntenia și s-a stabilit o vreme în Transilvania, unde i-a cunoscut pe George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul și Andrei Mureșanu. A participat la Marea Adunare Națională de la Blaj (3/15 mai 1848), apoi s-a refugiat în Bucovina, fiind primit de familia Hurmuzachi la moșia Cernauca.

După revenirea în Moldova, a fost activ în mișcările unioniste care au condus la Unirea Principatelor Române.

În perioada 1860–1862 a editat revista „Revista Carpaților”, iar în 1872, împreună cu V.A. Urechia, a lansat „Transacțiuni literare și științifice”.

A fost secretar general și apoi vicepreședinte al Academiei Române, fiind una dintre personalitățile influente ale culturii române din a doua jumătate a secolului XIX.

Gheorghe Sion a scris poezie, proză memorialistică și teatru, dar a fost adesea criticat pentru lipsa profunzimii literare. Deși considerat de Titu Maiorescu drept un exemplu al „beției de cuvinte”, Sion a rămas cunoscut pentru contribuțiile sale memorialistice și pentru unele versuri devenite populare.

Lucrări importante:

• Ceasurile de mulțemire (1844) – primul volum de versuri
• Din poesiile lui George Sion (1857)
• Suveniri de călătorie în Basarabia meridională (1857)
• 101 fabule (1869, ed. revăzută 1886)
• Suvenire contimpurane (1888) – proză memorialistică de valoare
• La Plevna! – dramă patriotică
• Candidat și deputat – comedie satirică.

Traduceri notabile:

• Voltaire – Zaira
• Byron – Întunericul
• Racine – Athalia, Phedra
• Molière – Mizantropul
• Nicolae Milescu – Descrierea Chinei
• Alphonse de Lamartine – Moartea lui Socrate.

Gheorghe Sion a murit pe 1 octombrie 1892, la București, la scurt timp după moartea fiului său, Demir. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu. A mai avut două fiice:

• Florica, căsătorită cu pictorul Eugen Voinescu
• Maria (Marica), căsătorită cu scriitorul Mateiu Caragiale.

Deși nu considerat un scriitor de prim rang, Gheorghe Sion a avut o activitate literară, publicistică și culturală vastă. Proza sa memorialistică este apreciată pentru autenticitatea evocărilor. A fost un participant activ la marile evenimente politice și culturale ale secolului al XIX-lea românesc.

Bibliografie selectivă

• Briscu, Bogdan – Moții și luptele lor la 1848–1849, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2012
• Academia R.P.R. – Dicționar Enciclopedic Român, Ed. Politică, 1962–1964
• Octavian Sava – „George Sion – cel născut într-o căruță”, Cronica Română, 2003.