Gheorghe Mihăilă, lingvist și filolog român

Gheorghe Mihăilă (n. 7 septembrie 1930, Dăișoara, jud. Brașov – d. 14 mai 2011, București) a fost un reputat lingvist și filolog român, membru titular al Academiei Române din 2004.

Născut într-o familie de țărani, fiul Ilenei (n. Oancea) și al lui Gheorghe Mihăilă, a urmat școala primară în satul natal (1937–1943), apoi Liceul de băieți din Sighișoara (1943–1949). A absolvit cu diplomă de merit Facultatea de Filologie a Universității din București (1953), unde a studiat limbile rusă și bulgară, orientându-se spre slavistică. Între 1953 și 1957 s-a specializat la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, unde și-a susținut doctoratul cu teza Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Studiu lexico-semantic, sub conducerea lui R. A. Budagov.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Mihăilă#/media/Fișier:Gheorghe_Mihaila.jpg

După întoarcerea în țară, a urmat o carieră universitară remarcabilă la Universitatea din București, unde a fost, pe rând, preparator (1951), lector, conferențiar, profesor (din 1969), doctor docent (1971), profesor consultant (din 2000) și profesor onorific (din 2009). A predat discipline fundamentale de slavistică, istoria limbii române, paleografie româno-slavă și literatură veche românească.

În paralel, a ocupat importante funcții administrative: șef al Catedrei de Limbi Slave (1961–1977, 1985–1990), decan al Facultății de Limbi Slave (1967–1972), prodecan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (1979–1982), și director general al Editurii Academiei Române (1995–2004).

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în 2004.

A publicat peste 400 de lucrări științifice – cărți, studii, articole, ediții critice, traduceri – în limbile română, rusă, franceză, bulgară, polonă și sârbocroată. Dintre lucrările fundamentale se remarcă:

• Împrumuturi vechi sud-slave în limba română (1960)
• Dicționar al limbii române vechi (sf. sec. X – înc. sec. XVI) (1974)
• Contribuții la istoria culturii și literaturii române vechi (1972)
• Între Orient și Occident (1999)
• Contribuții la etimologia limbii române (2002)
• Scriitori și filologi români (sec. XVI–XX) (2005)

A fost implicat în redactarea și coordonarea Dicționarului Limbii Române (DLR) și a făcut parte din colectivul de etimologi ai seriei noi (1965–2009).

Mihăilă a jucat un rol esențial în cercetarea influenței slave asupra limbii române, în studierea literaturii vechi românești și a interferențelor culturale bizantino-slavo-române. Prin studiile sale, a demonstrat continuitatea creației literare românești din Evul Mediu până în epoca modernă.

A fost membru activ al Asociației Slaviștilor din România (președinte, 1990–1998) și al Comitetului Internațional al Slaviștilor (din 1970), precum și redactor și colaborator al unor importante reviste de specialitate (Romanoslavica, Studii și cercetări de lingvistică, Revue roumaine de linguistique ș.a.).

Pe plan internațional, a fost apreciat ca unul dintre cei mai mari slavisti români, primind distincții precum titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Sofia (1988) și membru de onoare al Comitetului Internațional al Slaviștilor (1998).

Distincții

• Ordinul Muncii, clasa a III-a (1964)
• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002).