Gheorghe Crăciun, romancier, teoretician literar și profesor universitar român

Gheorghe Crăciun s-a născut pe 8 mai 1950 în comuna Tohanu Vechi, județul Brașov, și a decedat pe 30 ianuarie 2007. A fost unul dintre cei mai importanți romancieri și teoreticieni literari români ai generației ’80, remarcându-se totodată ca profesor de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universității din Brașov.

Mai multe detalii

Gheorghe craciun

Victor Jalbă

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Gheorghe craciun.jpg
• Încărcată: 19 august 2006

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Crăciun_(scriitor)#/media/Fișier:Gheorghe_craciun.jpg

A urmat liceul la Sighișoara, oraș al cărui Turn cu Ceas apare recurent în romanul său Pupa russa. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, unde a participat activ la cenaclurile literare studențești, inclusiv Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu. A fost cofondator al revistei de perete și cenaclului Noii, alături de colegi precum Gheorghe Ene, Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova sau Ioan Flora.

A predat literatura română în mediul rural între 1973–1990, iar din 1990 a devenit profesor la Universitatea din Brașov. Și-a obținut titlul de doctor în litere în 2002 cu o teză despre poezia modernistă și postmodernă.

Debutul său literar a avut loc în revista Luceafărul, cu poezie. A publicat primul său roman în 1982, Acte originale. Copii legalizate, care a atras atenția criticilor pentru originalitatea abordării narative. Au urmat romane de referință precum Compunere cu paralele inegale (1988), Frumoasa fără corp (1993), Pupa russa (2004, reeditat în 2007) și Femei albastre (postum, 2013).

A fost consilier editorial la Editura Paralela 45 și a publicat numeroase volume de teorie literară și eseuri, printre care: Introducere în teoria literaturii (1997, 2003), Cu garda deschisă (1997), Aisbergul poeziei moderne (2002), Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (2006), și Mecanica fluidului (2015).

Gheorghe Crăciun a fost antologator, traducător și promotor al generației optzeciste. A coordonat volume importante precum Competiția continuă (1994) și Generația 80 în proza scurtă (1998). A tradus din franceză lucrări de Serge Fauchereau și Alexis Nouss.

Distins cu numeroase premii literare, printre care:

• Premiul Uniunii Scriitorilor (1983, 2004)
• Premiul revistei Viața Românească
• Premiul ASPRO pentru critică literară
• Premiul Pierre-François Caillé pentru traducere (2001)
• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor (2000).

Critici de marcă precum Eugen Simion și Nicolae Manolescu i-au remarcat atât profunzimea teoretică, cât și talentul narativ și sensibilitatea literară.