Marcel Olteanu, general al Armatei României

Marcel Olteanu (n. 4 mai 1872, Craiova – d. 1943, București) a fost general al Armatei României, remarcându-se în timpul Primului Război Mondial prin comanda eficientă exercitată asupra regimentelor, brigăzilor și diviziilor în campaniile din anii 1916–1918.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri la 8 iulie 1891, fiind avansat treptat în ierarhia militară: sublocotenent (1891), locotenent (1894), căpitan (1900), maior (1910), locotenent-colonel (1914) și colonel (1916). A fost numit comandant al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu la înființarea acestuia în 1912, conducând instituția până în 1916.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Olteanu#/media/Fișier:1918_-General_Marcel_Olteanu-_I.png

În timpul războiului, a ocupat funcții importante, inclusiv comandant al Regimentului 2 Călărași, șef de stat major al Corpului I Armată, comandant al Brigăzii 3 Roșiori și al Diviziei 6 Infanterie. S-a evidențiat în mod deosebit în Bătălia de la Oituz (1917), fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru curajul demonstrat în luptele de pe Valea Oituzului. Ulterior, a fost numit comandant al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni cu baza la Hârlău.

Scrieri publicate:

• Deprinderi tactice pentru tinerii ofițeri din toate armele (1910)
• Huzarul negru (1915), o lucrare cu caracter ostășesc

Decorații:

• Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer (1910)
• Medalia „Avântul Țării” (1914)
• Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III (1917).