Tiberiu Alexandru, folclorist și etnomuzicolog român

Tiberiu Alexandru, (n. 14 mai 1914 – d. 20 aprilie 1997), a fost un folclorist, etnomuzicolog și întemeietor al organologiei muzicale populare moderne românești.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/music-notes-mute-musicians-art-6954018/

Sursa foto: https://www.7-zile.com/un-om-un-nume-prof-tiberiu-alexandru/

Tiberiu Alexandru rămâne o personalitate emblematică în muzicologia românească și internațională. Născut la 14 mai 1914 în comuna Ilimbav, județul Sibiu, a urmat studiile muzicale la Conservatorul din București (1931–1936), avându-i ca profesori pe Ioan D. Chirescu, Ion Nonna Otescu, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu, George Breazul și Ștefan Popescu.

A debutat ca folclorist în cadrul Arhivei de folclor a Societății Compozitorilor Români (1935–1949). Ulterior, a fost activ în învățământul preuniversitar și superior, ocupând funcții la Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara, dirijor la Reuniunea Română de Cântări și Muzică din Caransebeș, iar mai apoi, profesor și șef de catedră la Conservatorul din București (1943–1959).

În paralel, a activat în cadrul Institutului de Folclor din București (1949–1974), unde a fost conferențiar, cercetător științific principal, șef al sectorului muzical și inițiator de proiecte majore în etnomuzicologie. A fost expert de folclor în Egipt (1965–1967) și Sudan (1979), reprezentând România la numeroase congrese internaționale.

Membru activ al International Council for Traditional Music (din 1957), a făcut parte din comitetul executiv (1971–1979), iar din 1974 a fost președinte al Consiliului Național Român al acestui organism.

Tiberiu Alexandru a desfășurat ample campanii de culegere de folclor în România (în special în Banat, între 1935–1942) și în Egipt. Studiile rezultate din aceste cercetări s-au transformat în lucrări de referință în etnomuzicologia mondială, fiind caracterizate de rigoare științifică, claritate stilistică și capacitate de sinteză remarcabilă.

Lucrarea sa fundamentală, Instrumentele muzicale ale poporului român (1956), a reprezentat un moment de cotitură în cercetarea muzicii tradiționale, definind un model original de studiu monografic. Alte lucrări de impact includ:

• Muzica populară românească (1975)
• Romanian Folk Music (1980)
• Folcloristică, organologie, muzicologie (1978, 1980)
• Béla Bartók despre folclorul românesc (1958)

A fost consultant pentru filme documentare de folclor realizate la studiourile „București”, „Alexandru Sahia” și în străinătate (Germania, Marea Britanie – BBC).

A publicat articole, cronici, recenzii și prezentări în revistele: Muzica, Revista de folclor, Revista de etnografie și folclor, Contemporanul, Cântarea României, și altele, semnând uneori sub pseudonimele Tibal sau T. Călțun.

A colaborat la enciclopedii internaționale precum:

• The New Grove Dictionary of Music and Musicians (Londra)
• Die Musik in Geschichte und Gegenwart (Kassel)
• The New Grove Dictionary of Musical Instruments (Londra), cu 74 de articole, dintre care 20 semnate direct

A susținut conferințe și comunicări științifice în întreaga lume (Sinaia, Belgrad, Stockholm, Beijing, Cairo, Khartoum, etc.) și a realizat numeroase emisiuni radio și TV, printre care:

• Din pâlnia gramofonului (152 episoade)
• 365 de cântece (235 episoade)
• Antologia muzicii populare românești (22 episoade)
• Totul cântă, Vitrina discului, Floarea din grădină (consilier).

Volume importante:

• Muzica populară bănățeană (1942)
• Instrumentele muzicale ale poporului român (1956)
• Muzica populară românească (1975, tradusă și în engleză)
• Romanian Folk Music (1980)
• Folcloristică, organologie, muzicologie (1978, 1980)

Antologii sonore:

• Antologia muzicii populare românești (1960–1962, 1976)
• The Folk Music of Romania (1963)
• La musique populaire d’Égypte (1967)
• Melodies populaires nubiennes (1970)

Lucrări didactice și ediții critice:

• Ce trebuie să știe dirijorul de cor (1949)
• Dirijorul de cor (1955)
• Folclor muzical bănățean – ediție critică (1959)
• Cântece populare românești – ediție critică (1960, 1963, 1966)

Distincții și recunoaștere

• Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române (1957)
• Premiul I la Festivalul Național „Cântarea României” (1981)
• Medalia comemorativă „Béla Bartók” – Budapesta (1981)
• Ordinul „Meritul Cultural” – clasa a III-a (1969) și clasa a V-a (1983)
• Membru de onoare pe viață al European Seminar in Ethnomusicology (1984, Belfast).