14 aprilie 1885 – Ziua în care a fost expus publicului pentru prima dată tabloul „Atacul de la Smârdan”

„Atacul de la Smârdan” este o lucrare monumentală, realizată de Nicolae Grigorescu între anii 1878 și 1885. Comandată de Primăria Capitalei în 1878, pictura urma să fie finalizată în termen de trei ani. Totuși, procesul de creație s-a întins pe șapte ani, fiind încheiat în 1885. Pe 14 aprilie al aceluiași an, lucrarea a fost prezentată publicului în salonul Casei Covezdi, situată la intersecția străzilor Academiei și Regală, stârnind un interes uriaș în rândul bucureștenilor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Atacul_de_la_Smârdan_(pictură_de_Nicolae_Grigorescu)#/media/Fișier:Smardan1877Grigorescu.jpg

Peste două săptămâni de la vernisaj, Primăria Bucureștiului a recepționat oficial tabloul, iar Grigorescu a fost numit cetățean de onoare al orașului. Tabloul a fost expus permanent în sala de consiliu a primăriei până în 1910. Din cauza riscului crescut de deteriorare generat de afluxul mare de vizitatori, Consiliul local a decis, pe 25 iulie 1910, ca lucrarea să fie transferată la Pinacoteca Statului și inclusă în patrimoniul național.

Opera surprinde un moment din atacul executat de Regimentul VI de Linie din Tecuci asupra satului Smârdan, pe 12/24 ianuarie 1878, în cadrul campaniei de cucerire a Vidinului, în Războiul de Independență. Chiar dacă Grigorescu nu a asistat personal la acest episod, el a fost prezent pe front în perioada 1877-1878 ca artist-reporter, realizând sute de crochiuri, schițe și studii vizuale care au documentat desfășurarea conflictului și viața soldaților.

Tabloul impresionează prin compoziția sa dinamică și prin dramatismul scenei: în prim-plan se disting două trupuri – un soldat turc, căzut pe spate, simbolizând înfrângerea, și un soldat român, prăbușit cu arma în mâini, sugerând sacrificiul suprem. Infanteriștii români, în plin avânt, se înalță din fundal, redând forța colectivă a atacului. Fesurile roșii, zăpada murdară, cerul cenușiu și exploziile completează atmosfera mohorâtă a unei dimineți de iarnă în plin război.

Grigorescu a realizat, în paralel cu această capodoperă, mai multe variante și studii pregătitoare – cel puțin trei tablouri finale de mari dimensiuni. Cea mai valoroasă versiune se află astăzi la Muzeul Național de Istorie a României și este clasificată în secțiunea „Tezaur” a patrimoniului cultural național. Alte variante se găsesc la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova și într-o colecție privată din Ploiești.

Prin dimensiuni (aproximativ zece metri pătrați) și tematică, lucrarea este unică în arta românească a vremii. Nici măcar Theodor Aman, un alt mare nume al picturii istorice, nu a realizat o compoziție cu o asemenea amploare și forță expresivă. În plus, mesajul patriotic și vizualul copleșitor au impus această lucrare ca un simbol național, o epopee vizuală a curajului și jertfei soldaților români.

Inițial, artistul ar fi trebuit să fie plătit cu 3.000 de lei, însă, la finalizarea lucrării, suma a fost reevaluată la 10.000 de lei. În loc de bani, Grigorescu a primit un teren pe Șoseaua Kiseleff, dar nu a reușit să valorifice corespunzător această recompensă, intrând într-un lung litigiu cu intermediarul.

În prezent, Atacul de la Smârdan se numără printre cele mai valoroase opere ale artei românești, alături de creațiile lui Constantin Brâncuși, reprezentând un moment de referință în pictura istorică națională și o mărturie plastică a efortului de independență al României moderne.