Sever Ioan Zotta, arhivar, genealogist și istoric român

Sever Ioan Zotta (n. 14 aprilie 1874, Chisălău, Ducatul Bucovinei – d. 10 octombrie 1943, Orsk, URSS) a fost arhivar, genealogist, istoric și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1919.

Numele Zotta este atestat încă din secolul al XVI-lea în Principatul Moldovei. În 1793, frații Ștefan, Ioan, Grigoraș, Gheorghe și Enache au fost înnobilați cu titlul de „Ritter von Zotta” de către împăratul Iosif al II-lea. Sever a fost al doilea fiu al lui Ioan (Iancu) cavaler de Zotta, jurist și politician bucovinean, membru al Dietei Bucovinei și al Consiliului Imperial din Viena, și al Elenei Hurmuzachi. Fratele său Octavian și sora Elena, căsătorită cu Iancu Flondor, au fost de asemenea implicați în viața publică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sever_Zotta#/media/Fișier:Sever_Zotta_ANR.jpg

Sever Zotta a urmat studiile secundare la Cernăuți și apoi dreptul și științele sociale la Universitatea din Viena. Și-a luat licența în drept la București în 1904. În 1909 a publicat la București piesa „Vasile Lupu”, o lucrare istorică în versuri. În 1911 s-a stabilit la Iași, unde s-a dedicat cercetării genealogice și a fondat revista Arhiva genealogică (1912–1913), prima publicație de acest gen din România.

În 1912 a fost numit director al Arhivelor Statului din Iași, funcție pe care a deținut-o până în 1934. În această perioadă, Zotta a reușit să îmbogățească fondurile arhivistice cu documente valoroase din colecții private, printre care cele ale lui Pavel Gore și Nicolae Rosetti-Roznovanu. A înființat, împreună cu istoricul Gheorghe Ghibănescu, Societatea de Istorie și Arheologie din Iași și a editat revista Ioan Neculce, unde a publicat constant studii istorice și genealogice.

Zotta a colaborat cu numeroase reviste și ziare de specialitate precum Arhiva, Revista istorică, Revista arhivelor, Convorbiri literare, Evenimentul, Opinia, Neamul românesc. A fost recunoscut de personalități precum Dimitrie Onciul și Nicolae Iorga pentru contribuția sa la genealogia românească, devenind o figură de referință în acest domeniu.

După pensionarea din 1934, s-a retras la Davideni (azi în Ucraina), unde, în 1940, odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către sovietici, a fost arestat de NKVD și deportat în regiunea Uralilor. A murit în prizonierat, în orașul Orsk, în octombrie 1943.

O parte din vasta sa arhivă personală se regăsește astăzi la Arhivele Naționale din București și Iași, conținând corespondență cu numeroși istorici și documente genealogice de o valoare excepțională. Testamentul său, redactat la 29 iunie 1940, prevedea păstrarea unită a bibliotecii și arhivei sale și, eventual, crearea unui fond pentru un premiu anual dedicat celei mai bune lucrări de genealogie.

Soția sa, Margareta de Grigorcea, a reușit după 1941 să salveze parte din colecția sa și să o doneze istoricului Teodor Bălan. Cuplul a avut doi copii: Ioan (Iancu) și Ruxandra, aceasta din urmă căsătorită cu André d’Albon.

Pentru activitatea sa, Sever Zotta a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în rang de cavaler și cu Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor. Institutul Român de Genealogie și Heraldică din Iași îi poartă numele, iar o stradă din Iași este numită în onoarea sa.

Printre lucrările sale cele mai importante se numără:
– Vasile Lupu (1909)
– Principii României descendenți din Movilești (1913)
– Spița neamului Hăjdău (1913)
– Date noue cu privire la Andronachi Donici (1915)
– La centenarul lui Vasile Alecsandri (1921)
– Mănăstirea Golia. Schiță istorică (1925)
– Despre neamul Cantemireștilor (1931)
– Die Abstammung der Familie Flondor (1933)

Sever Zotta rămâne una dintre figurile emblematice ale istoriografiei și genealogiei românești.