Current track

Title

Artist


Ziua Pașaportului Românesc

#Postat de on martie 19, 2025

La 19 martie, se sărbătorește anual Ziua Pașaportului Românesc, o dată aleasă pentru a marca adoptarea, în 1912, a primei legi moderne privind pașapoartele. În acea perioadă, Regele Carol I al României a promulgat Legea asupra pașapoartelor prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, un act legislativ care a introdus primele reglementări referitoare la pașapoartele românești și la trecerea frontierei.

Sursa foto: AI

Legea, publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 1912, stabilea că pașapoartele urmau să fie emise în numele regelui, de către Ministerul de Interne, prefecții de județe și poliție, conform reglementărilor ulterioare. Acestea aveau forma unor cărți mici (9 cm x 13 cm) cu 20 de pagini numerotate, iar fiecare pagină era decorată cu motive naționale în culoarea liliacului, având pe copertă cuvântul „ROMÂNIA” și sub acesta, cuvântul „PASPORT”.

Pașaportul românesc a fost menționat pentru prima dată în 1830, în Regulamentele Organice, când s-a recunoscut dreptul românilor de a călători dincolo de granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. Legea din 1912 a fost însă prima care a stabilit proceduri clare și reglementări pentru emiterea pașapoartelor și pentru trecerea frontierelor, iar ulterior au fost introduse și alte tipuri de pașapoarte, precum cele diplomatice (1920), de serviciu (1941) și colective.

În perioada interbelică, pașapoartele de serviciu se diferențiau printr-o tehnică specială de prindere a filelor, care crea un efect de evantai. La acea vreme, autoritățile se confruntau cu falsificarea documentelor de călătorie, iar schimbările economice și politice din Europa au determinat o creștere a infracționalității în acest domeniu.

În perioada regală, pașapoartele românești erau de culoare albastru deschis, iar acest tip de document a fost în vigoare până în 1947. După instaurarea regimului comunist, pașapoartele au devenit verzi, iar din 1991 au fost emise pașapoarte roșii. În 2008, pașaportul românesc a devenit vișiniu, iar în 2011 a fost introdus modelul biometric de pașaport.

Pentru a preveni falsificarea, Uniunea Europeană a adoptat în 2004 „Regulamentul (CE) 2252/2004”, care stabilește standardele de securitate și biometrie pentru pașapoartele emise de statele membre. În baza acestui regulament, România a introdus pașapoartele electronice începând cu 31 decembrie 2008.

Astăzi, pașaportul electronic românesc include elemente de securitate avansate pentru a preveni falsificarea și reprezintă un simbol al identității naționale, având pagini cu imagini reprezentative ale României, cum ar fi Delta Dunării, Cascada Bigăr, Lacul Roșu, Sfinxul din Bucegi și altele.

Există patru tipuri de pașapoarte românești: Diplomatic (negru), de serviciu (albastru), simplu biometric (vișiniu), valabil 10 ani pentru persoanele de peste 18 ani, 5 ani pentru cei între 12 și 18 ani și 3 ani pentru copii sub 12 ani, și simplu temporar (vișiniu), valabil 12 luni.

Pașaportul românesc conține informații precum fotografia titularului, numărul pașaportului, CNP-ul, numele, prenumele, naționalitatea, data nașterii, sexul, locul nașterii, data emiterii și expirării, autoritatea emitentă și semnătura. Pagina cu informații este redactată în română, engleză și franceză.

Pașaportul românesc modern oferă cetățenilor libertatea de a călători fără viză în 172 de țări, plasându-l pe locul 17 în topul indexului Henley privind mobilitatea globală.

Eliberarea pașaportului electronic a devenit o procedură rapidă și simplă, cu programarea și plata realizate online. După completarea cererii și fotografia, cetățeanul poate primi pașaportul în termen de cinci zile.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *