Dumitru D. Botez, dirijor, compozitor și profesor român

Dumitru D. Botez (n. 10 martie 1904 – d. 5 octombrie 1988) a fost un dirijor, compozitor și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, astăzi Universitatea Națională de Muzică din București.

Dumitru D. Botez a început primele lecții de vioară la vârsta de 6 ani cu un lăutar. A studiat la Liceul „Roman Vodă” din Roman, unde l-a avut profesor pe I. Cr. Danielescu. Între 1923 și 1929 a urmat Conservatorul de muzică din Iași, fiind absolvent al secției teoretice și instrumentale. Printre profesorii săi s-au numărat Athanasie Teodorini și Ludwig Acker la vioară, Carol Nosek, Constantin Baciu și Sofia Teodoreanu la teorie și solfegiu, Aspasia Burada Sion la pian, Alexandru Zirra la compoziție și alții. Conservatorul se încheia în 7 ani, dar Dumitru Botez a terminat în doar 6.

Dumitru D. Botez

Radu.stanescu – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Botez2.jpg
• Creată: 26 iulie 2011
• Încărcată: 26 iulie 2011

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_D._Botez#/media/Fi%C8%99ier:Botez2.jpg

În paralel, a urmat și Facultatea de Drept din Iași (1923-1928), unde a avut profesori precum Vespasian Pella, Traian Ionașcu și Dimitrie Alexandrescu. De asemenea, între 1923 și 1927 a fost înscris la Facultatea de Filosofie din Iași, participând la cursuri susținute de Ion Petrovici, Petre Andrei și Mihai Râlea.

La liceu, a fost dirijorul Corului elevilor din clasele a VI-a până la a VIII-a. În 1925, a înființat primul său cvartet instrumental „B”, cu care a susținut concerte la Roman. În perioada 1929-1933 a fost dirijor la Biserica Sf. Voievozi din Roman și profesor de muzică vocală la Seminarul Teologic din Roman, precum și de vioară la Școala Normală de Băieți „Sf. Gheorghe”.

În 1933, Dumitru Botez a intrat prin concurs în Orchestra Radiodifuziunii din București, unde a cântat la violă. De asemenea, a fost profesor de muzică la mai multe licee din București și Târgoviște. În perioada 1945-1950, a fost dirijor al Corului Radio și director muzical la Radio între 1947 și 1949. Din 1949 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și a ocupat diverse funcții academice și profesionale, inclusiv conferențiar și profesor atestat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.

Dumitru D. Botez a fost un mentor pentru mulți tineri dirijori și a organizat cursuri de perfecționare pentru dirijorii de cor. A dirijat și armonizat sute de lucrări corale, printre care opere celebre ca „Damnațiunea lui Faust” de Berlioz și „Missa in Si minor” de Bach. A publicat lucrări didactice importante, inclusiv tratate despre cântul și dirijatul coral, și a realizat numeroase culegeri de folclor vocal.

A fost, de asemenea, un președinte activ al Societății Profesorilor de Muzică și a contribuit semnificativ la dezvoltarea muzicii corale din România. A fost implicat în organizarea și jurizarea unor concursuri muzicale naționale și internaționale și a susținut emisiuni de radio și televiziune.

Dumitru D. Botez a fost decorat cu titluri și premii importante, printre care „Artist Emerit” al Republicii Populare Române (1953), Ordinul Muncii clasa a III-a (1957), și „Maestru Emerit al Artei” (1964). De asemenea, a primit Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a în 1968, pentru meritele sale deosebite în muzica românească.

Botez a avut o prolifică activitate componistică, dedicată în mare parte prelucrărilor de folclor românesc. Printre lucrările sale se numără „Foaie verde de mohor” (1931), „În temeiul codrului” (1933), „Frunză verde dintre vii” (1939), și multe altele. De asemenea, a compus lucrări pentru coruri, inclusiv „Album de coruri” și „Triptic arădean”.

Dumitru D. Botez a publicat lucrări esențiale în domeniul muzicii corale, printre care „Îndrumări pentru dirijorii corurilor de amatori” (1955), „Tratat de cânt și dirijat coral” (1982, 1986) și altele, care au fost utilizate în formarea noilor generații de dirijori și profesori de muzică.

Activitatea sa a lăsat o amprentă adâncă în muzica românească, iar contribuțiile sale la educația muzicală și la dezvoltarea corului românesc sunt de necontestat.