Ignat Bednarik, pictor, desenator și artist decorator român

Ignat Bednarik (n. 8 martie 1882, Orșova, Austro-Ungaria – d. 11 martie 1963, București, România) a fost un pictor, desenator și artist decorator român recunoscut mai ales pentru acuarelele sale.

A studiat la Școala Națională de Artă din București între 1898-1900. Opera sa artistică include lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte. Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș Bednarik, a participat la fondarea Cenaclului Idealist. A fost, printre altele, membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României.

Ignat Bednarik s-a născut la 8 martie 1882 la Orșova, localitate aflată pe atunci în Austro-Ungaria. Părinții săi, Adalbert Bednarik (originar din Moravia) și Genoveva Hauschka erau cehi, la a doua lor căsătorie. Pe când era elev la Școala Superioară Traian din Turnu Severin, Ignat Bednarik a câștigat primul premiu pentru lucrările sale de desen la Societatea Tinerimea Română.

Între anii 1898-1900 studiază la Academia de Arte din București sculptura și pictura, sub îndrumarea maestrului Ion Georgescu avându-i colegi pe Jean Alexandru Steriadi, Ion Teodorescu-Sion și Constantin Brâncuși. După absolvirea Academiei de Arte din București pleacă pentru o scurtă perioadă de timp la Viena pentru a asista la cursurile Academiei de Arte Frumoase.

În anul 1909 s-a căsătorit cu Elena Alexandra Barabaș, care absolvise de asemenea Academia de Arte Frumoase din București. Împreună au plecat la München pentru a studia la Academia Regală de Arte din capitala Bavariei (actualmente Akademie der Bildenden Künste München – Academia de Arte Frumoase München).

Familia Bednarik și-a făcut debutul artistic în 1910 la Paris, la Salonul de Toamnă organizat la Grand Palais. La Salon, Ignat Bednarik a participat cu un taler decorativ executat în cizelură, reprezentând un urangutan fabulos și un papagal cacatos, iar Elena a prezentat o serie de prototipuri în tehnica macrame. Spre sfârșitul anului 1910 soții Bednarik se întorc în București. În 1913 Ignat Bednarik a expus pentru prima dată în România, în cadrul Asociației Artistice Arta. Regina Maria îi achiziționează lucrarea Corina și îi comandă realizarea copertei cărții sale Crinul Vieții. În același an 1913 deschid, pe Calea Victoriei, într-un spațiu elegant cu două încăperi, Bazarul Artistic Bednarik sau Academia de Arte Decorative Bednarik. Aici, Elena și Ignat lucrau și predau desen, acuarelă și artă decorativă. Realizau proiecte de arhitectură interioară, precum și prototipuri de artă decorativă într-un amestec rafinat de artnouveau și neoromânesc. Alteori, realizau proiecte de mobilă în stil neoromânesc ori neobizantin. După câteva prezențe notabile în cadrul Saloanelor Oficiale, Ignat Bednarik a deschis în 1915 prima sa expoziție personală la București, în Sala Ateneului, împreună cu prietenii Horia Boambă și Sofronie Constantinescu. Expoziția este remarcată de poetul Alexandru Macedonski, cu familia acestuia împrietenindu-se prin intermediul lui Alexis Macedonski, fiul poetului. Intră în atenția colecționarului Anastase Simu, care îi achiziționează acuarela Artistul sau Micul artist. În 1915 înființează Cenaclul Literar-Artistic Idealist, împreună cu sculptorul Alexandru Severin, cu sprijinul protectorului spiritual Alexandru Macedonski.

Lucrările sale din perioada de maturitate au adus influența simbolismului european în România, așa cum Alexandru Macedonski a explorat idei similare în poezie. Dorința de evadare în spiritul favorit al simboliștilor, arăta o varietate de căi în arta sa.

Sentimentul evaziunii, specific simboliștilor, îl reîntâlnim și în creația acuarelistului, sub diferite fațete. Proiecția realității pe plan simbolic, în lumea miturilor, mai fusese abordată. Dar pe lângă personajele acestea care populează o altă lume, Faunul și nimfa (1915), asistăm la o independență a celor două planuri în Când zeii umblau pe pământ (1915) și chiar la o demitizare a lumii ce ficțiune – Sfârșitul legendei (1915). Tot evaziunea, cu nostalgia absolutului și refacerea realității pe plan ideal, o regăsim în Drumul Spre glorie, 1915, în Spiritul triumfă, 1916, Excelsior, și Căile vieții, 1922 sau mai târziu, când pictorul revine la simbolism, în „A Eterum Vale!”.

Evaziunea în lumea legendelor și a vechilor balade (de exemplu: Meșterul Manole), este un omagiu adus creației populare. Acest paseism baladesc va contribui la închegarea acelei viziuni pline de farmec din ilustrațiile create de Bednarik pentru Basmele românilor (1925/26), culese de Petre Ispirescu.

Nostalgia și reveria sunt sentimente preferate, atât în portretele compoziționale precum Ioana (1920), Scrisoarea (1921), cât și în Portretul Doamnei M. Tomescu -(1923).

Misterul, ca domeniu frecventat de simboliști apare în compoziții filosofice precum Spre Styx, 1916, Enigma vieții, 1919, Himera sau lucrarea din 1922 intitulată A fi sau a nu fi! ș.a.

O altă expresie a evazionismului simbolist este lumea senzațiilor rafinate, a „corespondențelor” În opera lui Bednarik întâlnim destul de frecvent tema muzicii, ca de pildă în lucrările: Fetiță cu vioară – 1915, La pian – 1922.

Lumea florilor este evocată prin tehnica de acuarelă atât de adecvată a reprezenta frăgezimea tulburătoare a materiei și coloritul ei delicat. Deseori corespondențele se asociază: florile împodobesc, uneori abia sugerate – și aceasta este o altă particularitate simbolistă – interiorul în care se face muzică (La pian, Cu vioara). Florile însoțesc adesea portrete de copii (Ziua Mamei), și aproape întotdeauna imaginile feminine – temă predilectă și artei 1900 – cum se poate vedea în Portretul soției artistului-1919; Portret de fată, 1925 sau Portretul Domnișoarei J.P., 1924. Florile apar și în interioarele cu nud, 1921. Simbolul apare delicat chiar în alegerea florii reprezentate alături de imaginea feminină.

Simbolismul florii este intensificat prin alegerea florilor însoțite de figuri de femei. Bednarik redă în transparenta tentelor de acuarelă mai rar crinii, deseori rozele sau bujorii. În perioada următoare, florile pictate – ca natură statică – vor fi unul din genurile preferate ale artistului, cu precădere între anii 1919-1928.

Violența Primului Război Mondial a adus o oprire bruscă a compozițiilor sale simboliste. Ca membru al Grupului Artiștilor și Sculptorilor din timpul războiului, s-a stabilit în Iași, în timpul când Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane și s-a angajat cu îndemânare în grafică și în picturi viguroase. Din această perioadă datează câteva lucrări-mărturie din Primul Război Mondial ce au fost expuse atât în timpul vieții, în expoziții personale, cât și după, în expoziții dedicate armatei române. La sfârșitul primului Război Mondial, Locotenentul Ignat Bednarik este decorat cu Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918.

Între anii 1915-1927, Bednarik a avut 8 expoziții personale de acuarelă în București iar în 1928 o expoziție la New York. Expoziția personală de acuarelă deschisă la New York a fost realizată de Legația României în colaborare cu „The Art Center”, iar Bednarik a expus 11 acuarele.

Sursa foto: https://picryl.com/media/1916-lupta-corp-la-corp-cu-militarii-austro-ungari-desen-de-ignat-bednarik-9c66ad

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Ignat_Bednarik.jpg

A realizat de asemenea o serie de lucrări pictate într-o dominantă a scenelor tipice din viața de zi cu zi a românilor.

• Regina Maria a României, Crinul vieții, Editura Socec, 1913, (copertă)
• Regina Maria a României, O legendă de la Muntele Athos, ediția a doua, Editura Ig. Hertz, 1923, (ilustrații)
• Regina Maria a României, Ce-a văzut Vasile Soldatul. Poveste din timpul războiului, Tipografia Serviciului Geografic al Armatei, 1925, (ilustrații)
• Regina Maria a României, Regine încoronate, două volume, Editura Adevărul,1933, (copertă)
• Petre Ispirescu, Legendele sau basmele românilor adunate din gura poporului, două volume, Editura Cartea Românească, 1926, (copertă și ilustrații)
• Alexandru Lascarov-Moldovanu, În grădina lui Naș Mușat, Editura Cartea Românească, 1926, (copertă)
• Nicolae Nigrim Mihaescu, Zmeul, Editura Cartea Românească, 1925, (copertă)

Aproximativ în anul 1947 a reînceput să lucreze după o perioadă de aproape totală orbire, un număr de picturi în acuarelă descriind vechiul oraș București, cu îndeletnicirile comercianților ambulanți aflate acum în patrimoniul Muzeului Național de Artă din București, precum Mielu gras! (1950), Cu păsări (1950), Haine vechi (1951), Zarzavagiul (1953), Pânzarul slovac (1954) sau scene din Istoria Românilor: Execuția lui Gheorghe Doja, 1951. Ampla compoziție cu numeroase personaje, în dimensiuni mari pentru o acuarelă și purtând titlul Execuția lui Gheorghe Doja, reprezintă ultima lucrare cu temă istorică din opera pictorului. Aceasta redă evenimentul istoric al executării fostului conducător al țăranilor care din cruciați, deveniseră răsculați împotriva nobilimii (1514). În aceași perioadă realizează o serie de acuarele închinate vieții sociale și a petrecerilor din vechiul București cum sunt Cu Mișka la Șosea (1954), Invalidul flașnetar (1955), Nicu Metz ,1907 (1959). În anul 1956, Uniunea Artiștilor Plastici a organizat la București o retrospectivă Ignat Bednarik. În expoziție au figurat lucrări din toate perioadele creației, realizate în toate tehnicile, cu excepția lucrărilor sale de artă decorativă și a colaborărilor cu Regina Maria.

Ignat Bednarik a dat expresie unei problematici filosofice, atât prin compozițiile sale sociale sau simbolice, cât și prin simbolismul portretelor sau al florilor care redau întotdeauna o stare de spirit. În privința tematicii sociale, el a creat printre primii în arta noastră plastică figura proletarului în compoziția 1917.

Omul a fost centrul preocupărilor sale și acest lucru l-a redat sub diferite forme în opera sa acuarelistică. Mai ales acest aspect al redării figurii umane în mișcare sau din cele mai variate unghiuri de vedere, sub haina insolită a acuarelei, era cu deosebire nou în arta noastră. La asta de adaugă cultivarea acuarelei pure în genuri mai deosebite acesteia, ca de pildă portretul sau compoziția cu substrat filosofic și social.

Tocmai aceste tendințe novatoare au fost uneori cauza insuficientei înțelegeri a operei sale.

„Bednarik e un plasticizator de idei (…). Dinaintea operei lui B. fatal trebuie să stai să gândești, fiindcă el simbolizează în în mijloacele cele mai delicate, cele mai esențiale, întreg universul noastru.”