Șef secție ATI Piatra Neamț: ,,Marea majoritate care ajung la ATI în primele momente nu conștientizează gravitatea situației. Noi îi vedem că nu respiră bine, iar ei zic că sunt bine!”
#Postat de Manuela Ursache on octombrie 9, 2020
Cazurile de COVID-19 din ultima perioadă sunt din ce în ce mai numeroase, iar în secțiile de terapie intensivă situația a devenit alarmantă.
Un cadru medical de la secția ATI a vorbit despre cum se prezintă situația la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.
,,Lucrurile se schimbă de la o oră la alta. De dimineață au plecat trei, au venit trei. Avem 11 pacienți dintr-un total de 12 locuri libere, dar care cu greu pot fi folosite din cauza infrastructurii deficitare: saloane mici în care ne mișcăm foarte greu. Noi am făcut în viteză la începutul pandemiei o extindere a altei secții și am adus surse de oxigen, de aspirație, dar nu e un standard optimal. Așa că ne chinuim. Cam 10 pacienți am putea trata bine, 11 cu greu, 12 foarte greu. Dar, mă rog, raportăm că avem 12 paturi. Pe a 12-a pacientă tocmai am refuzat-o. Nu era chiar de terapie intensivă.
Când nu vom mai avea niciun loc liber, va fi o situație destul de stresantă. Și acum e stresantă, sperăm să n-ajungem acolo. Locurile se eliberează prin cele două situații: fericită – transfer pe alte secții – și nefericită – deces. Din păcate, decesele sunt mai dese.
Dintre cei pe care îi avem acum, șapte din zece sunt intubați sau ventilați non-invaziv. Facem față pas cu pas situației zilnice, nu ne gândim ce-o să fie peste o săptămână sau peste două, pentru că ne-ar afecta foarte mult randamentul.
Mai sunt perioade în care mai lipsește tratament, sunt sincope din când în când, la câtă cerere e din toată țara.
Numărul mai mare de decese e o chestie proporțională. Cu cât sunt mai multe cazuri, cu atât mai mulți internați și procentual mai mulți la terapie intensivă. Și din ei, un mare procent care decedează.
Cei mai mulți au și alte afecțiuni, nu am avut persoane care să fie în formă, să joace fotbal și să ajungă intubați la noi.
Am avut și eu Covid, pot să spun că angoasa, frica și gândurile fac mult rău, starea psihică a pacientului contează foarte mult. Marea majoritate care ajung la ATI în primele momente nu conștientizează gravitatea situației. Noi îi vedem că nu respiră bine, iar ei zic că sunt bine. Dar ulterior fiecare o ia pe drumul lui. Am avut surprize cu pacienți foarte gravi, intubați, care au plecat acasă. Alții care au mers mai prost. Rezultatele depind de vârstă, de comorbidități, de antecedentele recente. Din păcate, unii vin după șase-șapte zile de stat acasă, luat antibiotic sau altceva de la medicul de familie, iar când ajung la noi antiviralele nu mai au sens, rațiunea de a le administra există în primele faze de replicare virală. Cu cât ajung mai greu și evoluția lor trenează, posibilitatea de a-i opri din evoluție și de a-i întoarce este mai mică”, a declarat pentru Recorder, Liviu Ungureanu, șef secție ATI, Spitalul Județean Piatra Neamț.

Jurnal FM 