Primăria Rădăuţi primeşte cereri pentru ajutorul la încălzire
#Postat de Liliana Mihaila on octombrie 8, 2020
Începând cu data 7 octombrie, la nivelul Primăriei municipiului Rădăuți a demarat campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021. La stabilirea dreptului pentru ajutor de încălzire se vor prezenta acte doveditoare privind componența familiei, veniturile nete lunare ale acestora, acte privind locuința și bunuri deținute de solicitanți.
Formularele de cereri şi declaraţii pe propria răspundere sunt disponibile prin intermediul centrelor de încasare din subordinea societăţii Servicii Comunale (pentru egergie termică în sistem centralizat), la sediul Direcției de Asistență Socială (pentru energie electrică, gaze naturale şi lemne) sau pe site-ul primariei Rădăuţi.
Potrivit legii, în sezonul rece 2020 – 2021, familiile şi persoanele singure cu venituri reduse vor beneficia de unul din următoarele tipuri de ajutoare:
- pentru încălzirea locuinţei cu energie termică (venitul net pe membru de familie nu trebuie să depășească 786 lei și 1082 lei în cazul persoanei singure);
- pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale venitul net pe membru de familie nu trebuie să depășească 750 lei) ;
- pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică (venitul net pe membru de familie nu trebuie să depășească 750 lei);
- pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi (lemne, cărbuni) sau petrolieri (venitul net pe membru de familie nu trebuie să depășească 750 lei)
Jurnal FM 