Ioan Bălăceanu, diplomat și om politic român

Ioan Bălăceanu (n. 25 ianuarie 1828, București – d. 22 decembrie 1914, Nisa, Franța) a fost diplomat și om politic român.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_B%C4%83l%C4%83ceanu#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Balaceanu.jpg
Fiul al marelui boier Constantin Bălăceanu, provenind dintr-o familie cu resurse financiare considerabile, Bălăceanu a urmat studiile liceale și facultatea de Drept la Paris. A frecventat și cursuri suplimentare la Collège de France, susținute de renumiți istorici francezi precum Jules Michelet și Edgar Quinet, și a fost activ în cadrul Societății Studenților Români din capitala Franței.

În 1848, s-a alăturat revoluției, fiind numit prefect al Muscelului, dar după înfrângerea acesteia, a fugit la Paris, unde a susținut unirea Principatelor Române.

După întoarcerea în țară, s-a alăturat mișcării unioniste (1856-1859), fiind un susținător al aducerii unui prinț străin, însă nu s-a opus alegerii simultane a lui Alexandru Ioan Cuza, considerând că doar prin această soluție se putea realiza unirea. În timpul domniei lui Cuza, a ocupat mai multe funcții importante, printre care: prefect al Bucureștiului, delegat în Franța pentru a obține recunoașterea alegerii simultane a lui Cuza, ministru al Controlului în guvernul lui Ion Ghica (11 octombrie 1859 – 28 mai 1860), și delegat la Comisia Statelor Riverane Dunării.

Într-o perioadă ulterioară, a susținut îndepărtarea lui Cuza, considerându-l nepotrivit pentru moment, și s-a alăturat coaliției care dorea să-l aducă pe Carol de Hohenzollern Sigmaringen pe tronul României.

După ocuparea unor funcții politice importante, precum deputat în Adunarea Constituantă (1866), prefect al Bucureștilor (1876), și ministru de Externe în guvernul Lascăr Catargiu (30 ianuarie – 30 martie 1876), Bălăceanu a intrat în diplomație, având funcții de agent diplomatic și ministru plenipotențiar în orașe precum Paris, Constantinopol, Viena, Roma, Londra, precum și la Comisia Europeană a Dunării. Ca diplomat, a avut o colaborare strânsă cu împăratul francez Napoleon al III-lea, reușind să obțină prin manevre diplomatice recunoașterea alegerii simultane a lui Cuza, îndepărtarea acestuia, aducerea lui Carol I și validarea înscăunării sale. Contribuția cea mai semnificativă a lui Bălăceanu a fost reprezentarea intereselor României în fața marilor puteri ale timpului.

Bibliografie
Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ioan_B%C4%83l%C4%83ceanu