Constanța Erbiceanu, pianistă, profesoară de pian, om de cultură

Constanța Erbiceanu (n. 11 noiembrie 1874, Iași – d. 20 octombrie 1961, București) a fost pianistă, profesoară de pian, om de cultură, socotită întemeietoarea școlii pianistice românești.

Constanţa Erbiceanu, fiica academicianului Constantin Erbiceanu și a Aglaeei Negrescu, a început studiul pianului la Conservatorul din Iași la doar 8 ani. După ce familia s-a mutat la București în 1883, a continuat studiile la pensioanele Negoescu și Notre Dame de Sion, obținând bacalaureatul în 1893. Pregătirea sa muzicală a fost îndrumată de Zdislaw Lubicz (Skibowski), elev al renumitului Carl Reinecke, care i-a consolidat tehnica și i-a extins repertoriul timp de șase ani. În 1893, Erbiceanu a început studiile la Leipzig, unde a fost instruită de Reinecke și J. Weidenbach, obținând diploma de absolvire în 1898.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/pian-pianist-muzic%C4%83-instrument-4533912/

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constanța_Erbiceanu#/media/Fișier:Constanta_Erbiceanu.jpg

Și-a făcut debutul ca solistă în 1895 la Gewandhaus, urmat de un concert de Schumann cu orchestră pe 11 decembrie 1896 și un concert inaugural pe 21 ianuarie 1897. Ulterior, a concertat la Berlin, Paris și Londra, sub îndrumarea lui Maurice Moszkowski, obținând succes și recunoaștere critică. Stabilindu-se la Berlin din 1904, a continuat să studieze, susținând totodată concerte, iar în 1907 s-a înscris la cursuri de Filosofie, iar între 1908 și 1911 a studiat Teoria muzicii și Arta interpretativă la Universitate.

După Primul Război Mondial, revenită în România, a participat la examenele Conservatorului din București, fiind dezamăgită de calitatea pregătirii tinerelor talente. S-a preocupat și de arhitectura, sculptura și pictura românească, analizându-le din perspectiva sa artistică. Din martie 1924 a fost numită profesor suplinitor la Conservatorul din București, devenind profesor definitiv în 1929. Aici, „Domnișoara”, cum era cunoscută, a promovat metoda „brațului care conduce”, bazată pe principiile lui Rudolf Maria Breithaupt, dezvoltând tehnici pentru independența și egalitatea degetelor, necesare unui anumit tip de sonoritate.

Elevii ei studiau un repertoriu divers, de la mari clasici precum Schubert, Chopin, Liszt, Schumann, Brahms și Ceaikovski, la compozitori moderni ca Prokofiev, Rachmaninoff, Moszkowski, Stravinski, dar și compozitori români ca Mihail Jora, Mihail Andricu, George Enescu, Ionel Perlea și Constantin Silvestri. A fost pensionată în 1938, în urma legii promulgate de Armand Călinescu.

După reforma învățământului din 1948, s-a implicat în înființarea unor școli de muzică. La 1 decembrie 1949, a contribuit la fondarea Școlii Medii de Muzică din București, unde fostele sale eleve, cunoscute sub numele de „erbicene”, au devenit pilonii catedrei de pian. După 1948, Erbiceanu a ales să nu mai părăsească locuința sa, dar a primit vizitele unor personalități muzicale, precum Li Ming Ceang, Sviatoslav Richter, Iakov Zak sau Marcel Mihalovici și soția acestuia, pianista Monique Haas. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, alături de familia sa.

Constanța Erbiceanu a fost descrisă de Lavinia Coman ca „o ființă exemplară, din familia sfinților și a misionarilor. Viața și creația ei pot oferi tinerilor de toate vârstele un model și o speranță.”

Bibliografie

George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constan%C5%A3a_Erbiceanu