Teodor Mazilu, dramaturg, prozator și poet român

Teodor Mazilu, dramaturg, prozator și poet român, s-a născut pe 11 august 1930, la București, în familia Mariei și a lui Teodor Mazilu. Încă din perioada liceului, a avut o activitate publicistică intensă, lucrând ca redactor la diverse reviste literare ale vremii. A fost angajat în redacția ziarului Scânteia tineretului, iar ulterior, pentru o perioadă scurtă, la Gazeta literară.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mazilu#/media/Fi%C8%99ier:Teodor_Mazilu.jpg

În 1950, a absolvit Liceul Comercial „N. Bălcescu” la seral și s-a înscris la Facultatea Muncitorească, urmând tot cursuri fără frecvență. De asemenea, a fost student la Școala de Literatură „M. Eminescu”.

Mazilu a debutat în 1949, publicând poezii în revista Flacăra. Ulterior, a colaborat frecvent cu această publicație, semnând o rubrică de foiletoane satirice. De asemenea, a scris pentru reviste precum Contemporanul (unde a avut o cronică sportivă), Luceafărul și România literară.

Debutul său editorial a avut loc în 1956, cu volumul de foiletoane și schițe satirice intitulat Insectar de buzunar. De-a lungul carierei sale, Mazilu a abordat diverse genuri literare, dar a devenit cunoscut în special pentru piesele sale de teatru.

Printre lucrările sale se numără: schițele Galeria palavragiilor (1957), Vara pe verandă (1966), Doamna Voltaire (1979); nuvelele Înmormântare pe teren accidentat (1973); romanele Bariera (1959), Aceste zile și aceste nopți (1962), Într-o casă străină (1975), O singură noapte eternă (1975); piesele de teatru Acordeonistul (1974), Frumos e în septembrie la Veneția (1973), Mobilă și durere (1981); poeziile Cântece de alchimist (1972) și eseurile Ipocrizia disperării (1972).

Pentru contribuția sa literară, Mazilu a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1969 și 1978, Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1975 și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române în 1959.

Teodor Mazilu a încetat din viață pe 18 octombrie 1980, la București, și este înmormântat în Cimitirul Străulești.

Sursa: https://www.artline.ro/Teodor-Mazilu-30839-1-n.html