Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric, lingvist, ministru român din Transilvania

Alexandru Papiu-Ilarian, născut pe 27 septembrie 1827 în Bezded, județul Sălaj, a fost o personalitate marcantă a României: cărturar, politician, revoluționar pașoptist, istoric și filolog. A devenit membru titular al Academiei Române pe 16 septembrie 1868 și a avut o carieră politică remarcabilă, ocupând funcția de ministru al Justiției în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu.

Fiul preotului greco-catolic Ioan Pop, Alexandru a avut trei surori: Carolina, Ana și Neli. Familia sa s-a mutat în Budiul de Câmpie (actualmente Papiu Ilarian), județul Mureș, unde Alexandru și-a început studiile primare. În 1838, s-a înscris la Gimnaziul catolic din Târgu-Mureș, iar în 1843 a urmat un an la Blaj, unde a fost elevul lui Simion Bărnuțiu. Și-a continuat educația la liceul piariștilor din Cluj, pe care l-a absolvit în 1847. Aici, și-a adăugat numele de „Ilarian”, inspirat de un strămoș pe linie paternă.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Papiu-Ilarian#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Papiu-Ilarian.jpg

Întors la Târgu-Mureș, Alexandru s-a implicat în activitatea Societății de lectură, un grup tineresc cu o puternică conștiință națională. În 1848, a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj și a devenit un susținător activ al revoluției. A fost numit comisar de propagandă în județul Dâmbovița și a fost ales secretar al Comitetului Național.

După înfrângerea revoluției, s-a refugiat în Țara Românească și și-a reluat studiile juridice la Viena și Padova, unde a obținut titlul de doctor în drept în 1854.

Papiu-Ilarian a fost profesor de drept la Iași între 1855 și 1858, iar apoi a urmat o carieră variată, ocupând poziții de procuror și jurisconsult în Moldova și București. Apogeul carierei sale politice a fost ocuparea funcției de ministru al Justiției, unde a contribuit la reforme majore, inclusiv secularizarea averilor mănăstirești.

Pe lângă cariera politică și juridică, Papiu-Ilarian a avut o activitate științifică bogată. Una dintre lucrările sale importante este „Istoria românilor din Dacia superioară”. A înființat Societatea „Transilvania” la București, sprijinind educația tinerilor români transilvăneni.

Alexandru Papiu-Ilarian a murit la Sibiu pe 23 octombrie 1877, la vârsta de 50 de ani. Moștenirea sa, atât prin activitatea politică, cât și prin lucrările sale, continuă să fie un reper pentru cultura și istoria românească. În memoria sa, la Blaj există un bust pe aleea Ansamblului Monumental „Gloria”.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Papiu-Ilarian