Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitorul Principatelor Unite Române, regele României

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 27 septembrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul Principatelor Unite Române și primul rege al României, având titlul de președinte de onoare al Academiei Române din 15 septembrie 1867. Domnia sa, ce a durat 48 de ani—cea mai lungă din istoria țării—este marcată de realizări semnificative, precum obținerea independenței de stat, transformarea României într-o monarhie constituțională și consolidarea unui stat modern românesc. Majoritatea istoricilor îl consideră pe Carol I drept cel mai important om de stat al României, datorită regimului politic pe care l-a promovat, care a asigurat o dezvoltare democratică și a demarat un amplu proces de modernizare a statului.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Rom%C3%A2niei#/media/Fi%C8%99ier:Carol_I_-_Foto021.jpg

În plan intern, Carol I a creat un mediu de ordine, disciplină și rigoare, axându-se pe modernizarea structurilor economice și având un rol de mediator în viața politică. De asemenea, a avut o preocupare constantă pentru dezvoltarea învățământului, culturii și pentru formarea unei generații tinere de intelectuali. În plan extern, a acționat pentru afirmarea autonomiei și întărirea prestigiului internațional al statului. În timpul Războiului pentru Independență, a avut merite deosebite în organizarea operațiunilor militare.

Domnia de 48 de ani a lui Carol I a fost o perioadă de progrese majore pentru România în diverse domenii: economic, social, administrativ, politic și cultural. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituția din 1866 a introdus regimul monarhiei constituționale, care a evoluat pe o traiectorie democratică.

Născut într-o familie cu tradiție dinastică pe 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea fiu al prințului Karl Anton și al prințesei Josephine de Baden. Era înrudit cu Casa regală a Prusiei și cu numeroase familii domnitoare din Europa. După finalizarea studiilor elementare, s-a înscris la școala de cadeți din Münster. În 1857, a absolvit cursurile Școlii de Artilerie din Berlin cu gradul de locotenent, continuând să servească în armata germană până în 1866. A efectuat călătorii în diverse țări europene pentru a studia progresele în arta militară și și-a completat studiile teoretice la Universitatea din Bonn, unde a urmat cursuri de literatură franceză și istorie.

Prințul Carol a luat parte la Al Doilea Război din Schleswig, având un rol activ în asaltul citadelei Fredericia și al Dybbøl, experiență care i-a fost de folos în Războiul pentru Independență al României. Familia sa avea legături de rudenie cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea, iar România era profund influențată de cultura și politica franceză. Recomandarea lui Napoleon pentru prințul Carol a avut o mare valoare în ochii politicienilor români, la fel ca și legăturile de sânge cu familia domnitoare prusacă.

În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După urcarea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate[18] explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, inclusiv Răscoala de la 1907. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Carol_I_de_Hohenzollern-Sigmaringen

și https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Rom%C3%A2niei