Anton Bruckner, compozitor austriac

Anton Bruckner (născut la 4 septembrie 1824, Ansfelden, Austria – decedat la 11 octombrie 1896, Viena) a fost un compozitor austriac renumit pentru simfoniile sale extrem de originale și monumentale. A fost, de asemenea, un talentat organist și profesor, cunoscut pentru compozițiile sale corale sacre și laice.

Bruckner a fost fiul unui profesor de școală și organist dintr-un sat din Austria Superioară. Încă de mic, a demonstrat un talent remarcabil la vioară și spinetă, iar la doar 10 ani a devenit supleant la orga bisericii. În 1835–1836, a studiat la Hörsching cu nașul său, J.B. Weiss, un compozitor minor. După ce și-a pierdut tatăl în 1837, Bruckner a intrat în școala-mănăstire Sf. Florian ca băiat de cor, un loc care avea să devină casa sa spirituală datorită magnificei orgi baroce.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Bruckner#/media/Fi%C8%99ier:Joseph_Anton_Bruckner_(1868).jpg

După ce s-a pregătit la Linz ca profesor asistent în anii 1840–1841, Bruckner a ocupat funcții în Windhaag și Kronstorf, revenind în 1845 la St. Florian ca profesor elementar cu calificare completă. A predat la St. Florian timp de un deceniu, devenind în 1848 organist principal al bisericii abației. În această perioadă, abilitățile sale de compozitor au avansat constant, culminând cu un excelent Requiem în re minor (1849), influențat de Franz Schubert și Felix Mendelssohn.

Deși Bruckner a fost reticent să părăsească securitatea de la St. Florian pentru o carieră muzicală, în 1856 a fost convins de prieteni să aplice pentru postul de organist al catedralei din Linz, pe care l-a câștigat cu ușurință. În paralel, a urmat un curs de cinci ani prin corespondență de armonie avansată și contrapunct cu profesorul vienez Simon Sechter.

Pe tot parcursul vieții, Bruckner a fost profund devotat vieții spirituale și studiului muzical, dar și-a păstrat simplitatea și naivitatea socială, rămânând mereu respectuos față de autoritate. A căutat mereu confirmări externe ale capacităților sale, iar viața sa privată a fost marcată de atașamente neîmplinite față de tinere adolescente.

În 1861, și-a încheiat studiile cu Sechter și și-a uimit examinatorii la un examen de orgă la Viena. În această perioadă, sub influența lui Otto Kitzler, a descoperit muzica lui Franz Liszt, Hector Berlioz și, mai ales, Richard Wagner, care a avut un impact profund asupra stilului său.

După două încercări anterioare în forma orchestrală, Bruckner a finalizat Simfonia nr. 1 în do minor în 1866. În același an, a terminat și Liturghia în mi minor, completând astfel tripticul său de mari liturghii festive. Maturitatea sa creatoare a fost marcată de compunerea unei serii de motete remarcabile.

În 1866, Bruckner a suferit un colaps nervos sever, dar și-a revenit după trei luni într-un sanatoriu. În 1868, a devenit profesor la Conservatorul din Viena, unde a predat armonia și contrapunctul, fiind apreciat pentru stilul său captivant de predare.

Ultimii 25 de ani din viața lui Bruckner sunt marcați de compunerea simfoniilor sale monumentale, care au întâmpinat inițial o opoziție critică puternică. Cu toate acestea, succesul Simfoniei nr. 7 în mi major din 1884 a marcat un punct de cotitură în cariera sa, iar muzica sa a început să fie apreciată pe scară largă.

În anii 1890, Bruckner a devenit o figură onorată și a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Viena. Ultimele sale lucrări corale-orchestrale au fost Psalmul 150 (1892) și Helgoland (1893). Deși a lucrat intens la Simfonia nr. 9 în re minor, nu a reușit să o finalizeze înainte de moartea sa. A fost înmormântat la Sfântul Florian.

Bruckner a avut o concepție simfonică unică, care a evoluat lent pe parcursul carierei sale. Cheia succesului său a fost utilizarea dramatică a tonalității pe durate lungi, culminând în simfonii de o profunzime emoțională remarcabilă.

Cu o pregătire academică disciplinată și înclinații religioase puternice, Bruckner a semănat mai mult cu un compozitor baroc sau renascentist decât cu unul romantic. Stilul său de compoziție matur este îndrăzneț în formă, armonie și tonalitate, iar orchestrația sa este remarcabil de economică, obținând un efect monumental cu resurse limitate. Simfoniile sale, deși nu sunt programatice, sunt „încărcate de măreția lui Dumnezeu”.

De-a lungul secolului al XX-lea, aprecierea publicului pentru Bruckner a crescut enorm, iar muzica sa continuă să fie valorificată de ascultătorii răbdători și dedicați.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Anton-Bruckner