CSU Suceava – Steaua București: 37-36
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 3, 2024
Într-un meci intens, CSU Suceava a condus cu 15-10 în minutul 20, dar a intrat la vestiare cu un avantaj minim, scor 19-18. Steaua a început repriza secundă în forță, înscriind de trei ori consecutiv, iar cele două echipe au mers cap la cap. Golul victoriei a fost marcat de Wenzel Chog cu 30 de secunde înainte de final. Steaua a ratat șansa egalării după ce portarul George Șelaru a apărat o aruncare de la 7 metri executată de Miloșevici.
Valentin Neagu, jucător Steaua București: „Am avut nevoie de un timp să ne revenim și să alergăm mai mult. În repriza a doua, așa cum ne-a spus antrenorul, a trebuit să alergăm din nou intens. În prima repriză am încercat să încetinim ritmul pentru a nu lăsa Suceava să joace la intensitatea lor obișnuită”.
Adi Tîrzioru, jucător CSU Suceava: „Vreau să mulțumesc suporterilor minunați care ne-au susținut din primul până în ultimul minut. Mă bucur că am reușit să păstrăm cele trei puncte acasă și am început campionatul cu dreptul. Sper să avem un sezon mai bun decât anul trecut”.

Bogdan Șoldănescu, antrenor CSU Suceava: „Am avut ocazia să ne desprindem decisiv în prima repriză, dar nu am reușit. Le-am permis celor de la Steaua să revină în joc, dar am demonstrat că avem jucători de calitate, iar echipa a avut puterea de a reveni. Mă bucur că, chiar și în momentele dificile, am reușit să câștigăm meciul”.
În următoarea etapă, CSU Suceava va juca în deplasare împotriva CSM București, duminică, 8 septembrie, de la ora 15:00, și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Pro Arena.
Jurnal FM 