Ingrid Bergman, actriță suedeză

Ingrid Bergman (născută pe 29 august 1915, la Stockholm, Suedia – decedată pe 29 august 1982, la Londra, Anglia) a fost o actriță suedeză, renumită pentru farmecul său natural, prospețimea, inteligența și vitalitatea sa, care au transformat-o într-o imagine idealizată a sincerității și feminității. Considerată una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei, Bergman a jucat în filme clasice precum Casablanca (1942) și Notorious (1946).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ingrid_Bergman#/media/Fi%C8%99ier:Ingrid_Bergman_in_Casablanca_trailer(3).jpg

Bergman a avut o copilărie marcată de pierderi timpurii: mama sa a murit când avea doar doi ani, iar la vârsta de aproximativ 12 ani și-a pierdut și tatăl. Deși era timidă, visul ei de a deveni actriță a fost puternic, ceea ce a determinat-o să muncească din greu pentru a fi admisă la Școala Regală de Teatru Dramatic din Stockholm, unde a studiat timp de un an. Debutul său în film a avut loc în Munkbrogreven (1935; The Count of the Old Monk’s Bridge), urmat de roluri provocatoare în filme suedeze precum Intermezzo (1936) și En kvinnas ansikte (1938; A Woman’s Face). În 1939, a interpretat rolul principal în versiunea hollywoodiană a filmului Intermezzo, un succes de box-office.

Bergman a devenit o vedetă mondială odată cu rolul din Casablanca (1942), unul dintre cele mai emblematice filme din istoria cinematografiei. În această dramă romantică, ea a interpretat-o pe Ilsa Lund, o femeie prinsă între doi bărbați (jucați de Humphrey Bogart și Paul Henreid) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, Bergman a jucat în succese critice și comerciale, precum Pentru cine bat clopotele (1943), bazat pe romanul lui Ernest Hemingway, și Gaslight (1944), un film noir în care a interpretat o femeie torturată psihologic de soțul ei (Charles Boyer), rol pentru care a câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță.

A primit un al doilea Oscar pentru interpretarea unei călugărițe în Clopotele Sf. Maria (1945). De asemenea, a fost lăudată pentru rolurile din două thrillere regizate de Alfred Hitchcock: Spellbound (1945), în care a jucat rolul unui psihiatru care ajută un pacient amnezic (Gregory Peck), și Notorious (1946), o dramă de spionaj în care a jucat alături de Cary Grant. În 1948, a obținut a patra nominalizare la Oscar pentru rolul titular din Joan of Arc.

În timpul filmărilor pentru Stromboli (1950), Bergman a început o relație cu regizorul italian Roberto Rossellini, relație care a dus la un scandal major după ce ea a rămas însărcinată, înainte de a divorța de primul ei soț. Reacția publicului american a fost dură, iar un senator chiar a numit-o „un exemplu oribil de feminitate”. Astfel, Bergman a fost ostracizată la Hollywood și s-a mutat în Europa, unde a continuat să joace în filme italiene și franceze, precum Europa ’51 (1952; The Greatest Love) și Viaggio in Italia (1954; Călătorie în Italia). În timpul căsătoriei cu Rossellini (1950–1957), au avut împreună doi copii, inclusiv pe Isabella Rossellini, care a devenit un model și o actriță remarcabilă.

Bergman a revenit triumfător la Hollywood cu rolul din Anastasia (1956), pentru care a câștigat al doilea premiu Oscar. Ulterior, a apărut în filme hollywoodiene, cum ar fi Hanul celei de-a șasea fericiri (1958), și în filme europene. A câștigat un al treilea Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din Crimă pe Orient Express (1974). Cu toate acestea, cea mai apreciată performanță a sa din ultima parte a carierei a fost rolul unei pianiste de concert în filmul suedez Höstsonaten (1978; Sonata de toamnă), regizat de Ingmar Bergman, care i-a adus a șaptea și ultima nominalizare la Oscar. Ultimul ei rol a fost cel al Goldei Meir, premierul israelian, în filmul de televiziune A Woman Called Golda (1981), pentru care a primit postum un premiu Emmy în 1982.

Pe lângă cariera sa cinematografică, Bergman a avut o prezență semnificativă și pe scenă. A debutat pe Broadway în 1940 cu piesa Liliom și a continuat să joace în producții apreciate de critici, precum Hedda Gabler (Paris, 1962), A Month in the Country (Marea Britanie, 1965) și Captain Brassbound’s Conversion (Londra, 1971). A câștigat un premiu Tony pentru interpretarea din Joan of Lorraine (1946–1947) și a avut ultima apariție pe Broadway în The Constant Wife (1975). De asemenea, a jucat în piese de televiziune, inclusiv The Turn of the Screw (1959) și Hedda Gabler (1963).

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Ingrid-Bergman