Academicianul Ioan Enescu, unul dintre pionierii cardiologiei românești

Ion Enescu (n. 23 august 1884, Porcești, județul Roman, azi Moldoveni, județul Neamț – d. 14 martie 1972, Iași) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române (1955), profesor la Facultatea de Medicină din Iași. Alături de profesori precum C. C. Iliescu și D. Danielopolu, Ioan Enescu a fost unul dintre fondatorii cardiologiei românești, contribuind la crearea unei școli medicale de prestigiu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Enescu_(medic)#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_M._Enescu.jpg

Ioan Enescu s-a născut pe 23 august 1884, în Porcești, județul Neamț, și a trecut în neființă pe 14 martie 1972, la Iași. A fost un medic eminent, profesor universitar și membru titular al Academiei Române. Mormântul său se află în cimitirul Eternitatea, parcela 21/I, rând 12, loc 1.

După ce a absolvit cu distincție Colegiul „C. Negruzzi” din Iași, unde a fost format de dascăli ilustri precum Garabet Ibrăileanu, P. Bogdan, Dragomir Hurmuzescu și M. Carp, Enescu a fost atras de medicina de elită, reprezentată de profesori ca Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Gh. Marinescu și Toma Ionescu. Și-a urmat studiile universitare la Facultatea de Medicină din București, unde a fost promovat de acești maeștri pe scara învățământului superior.

Pentru a-și desăvârși formarea, a fost trimis la Berlin, unde a studiat și a lucrat între 1913 și 1915 în clinica profesorului Kraus și la Institutul de Anatomie Patologică condus de profesorul Orth.

După Primul Război Mondial, a beneficiat de o bursă la Viena, unde a lucrat în clinica celebrului profesor Wenkebach, un moment de cotitură care a marcat definitiv cariera sa medicală, orientându-l spre cardiologie. Aici a lucrat îndeaproape cu profesorul Rothberger în departamentul de explorări funcționale cardiologice, acumulând o experiență de neprețuit.

Revenit în Iași, într-o perioadă de mari dificultăți postbelice, profesorul Enescu a început o luptă acerbă pentru a îmbunătăți starea deplorabilă a spitalelor și a învățământului medical ieșean. Prin eforturi susținute, a reușit să construiască un nou local de clinică și să înființeze o secție de cardiologie, devenind un veritabil fondator al acestei discipline în România.

Activitatea sa științifică impresionantă cuprinde numeroase studii și articole publicate atât în reviste naționale, cât și internaționale, precum și șase monografii esențiale în domeniul cardiologiei și medicinii interne. Dintre acestea, se remarcă lucrările despre nefropatia hematogenă bilaterală, terapeutica bolilor aparatului circulator și insuficiența cardiacă.

Profesorul Enescu a fost un pionier al electrocardiografiei și al utilizării metodelor invazive de explorare cardiovasculară în România. Cercetările sale în domeniul fiziopatologiei cardiovasculare, dinamica micii circulații, modificările electro- și vectocardiografice și studiul diureticelor în insuficiența cardiacă au avut un impact semnificativ asupra evoluției medicinei românești.

Pe lângă activitatea sa științifică și clinică, profesorul Enescu a avut o carieră didactică de excepție. A fost un mentor dedicat, formând o întreagă generație de medici și profesori de renume, mulți dintre aceștia ajungând să conducă departamente de medicină internă atât în România, cât și în străinătate.

Contribuțiile sale remarcabile, dedicate dezvoltării științei medicale, alături de activitatea didactică și civică, i-au adus un prestigiu considerabil, fiind recunoscut și onorat atât pe plan național, cât și internațional, inclusiv prin calitatea de membru al Academiei Române.

Aceste realizări impresionante fac din Acad. prof. dr. Ioan Enescu nu doar un fondator al cardiologiei românești, ci și un exemplu de probitate profesională și umană.

Sursa: http://www.altiasi.ro/o-cladire/academicianul-ioan-enescu-unul-dintre-fondatorii-scolii-romanesti-de-cardiologie