Margareta Giurgea, fiziciană română
#Postat de Carmen Vintu on august 19, 2025
Margareta Giurgea (n. 19 august 1915, București—d. 28 aprilie 2011, București) a fost un fizician român, membru titular al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Margareta_Giurgea#/media/Fișier:Margareta_Giurgea_by_Gheorghe_Manu.png
Margareta Giurgea a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe, secţia Fizico-Chimică, la Universitatea din Bucureşti. În 1943, și-a obținut doctoratul sub îndrumarea profesorului Eugen Bădărău. A avut o carieră academică remarcabilă, predând la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, în cadrul catedrei de Acustică şi Optică, unde a avansat de la poziţia de asistent la cea de profesor, activând în această instituție între 1937 și 1970. De asemenea, a fost profesor la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti și cercetător la Institutul de Fizică al Academiei Române, precum și la Institutul de Fizică şi Tehnologia Materialelor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Margareta_Giurgea#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png
Margareta Giurgea a fost implicată în organizarea unor evenimente științifice importante, printre care Colocviul internațional „Optical and Spectroscopic Phenomena in Ionic Crystals” din 1968, organizat la Bucureşti, și conferințe despre cristalele lichide în diverse țări est-europene. Cercetările sale au acoperit domenii variate, precum descărcările electrice în gaze, spectroscopia de absorbţie, împrăştierea luminii în lichide pure, studiul soluţiilor de polimeri, noncristale pure şi dopate, conducţia electrică în polimeri solizi și cristalele lichide.
A fost coautoare, alături de Leontina Nasta, a volumului Optica, publicat în colecţia „Biblioteca profesorului de fizică”, inițiată de academicianul Şerban Ţiţeica.
Margareta Giurgea a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române la 9 martie 1991 și membru titular la 12 martie 1992. Între 1992 și 1995, a deținut funcția de preşedintă a Secţiei de Ştiinţe Fizice a Academiei Române. În 1968, a fost distinsă cu Premiul Academiei Române pentru contribuțiile sale științifice.
Bibliografie: Marcu, George (coord.) – Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.
Jurnal FM 