Jurnal FM 
„Moara cu povești”. La pas prin timpurile Craiovei, „oraşul sufletului oltenesc”…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 31, 2024
Motto: „Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume,
Rămân şi acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă…”- Marin Sorescu, fragment din volumul „La lilieci”
Azi, „Moara cu povești” ne va purta în Bănie, acolo unde, la data de 1 iunie1475, rămânea notată în istorie prima atestare documentară a Craiovei. Sau, cel puțin, de aceasta știu eu! La această dată, apărea prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov dat de voievodul Laiotă Basarab şi în care se amintea de jupan Neagoe de la Craiova. M-am decis să amintesc azi câteva repere despre acest frumos oraș, „capitala Olteniei”, pe lângă motivul oferit de prima atestare documentară, dar și pentru faptul că am foarte mulți amici originari de aici ori trăitori în urbea Băniei și am fost „interpelat” de câteva ori de aceste cunoștințe și amici dacă nu am de gând să fac vreo „oprire scriptică” și prin acest loc fain! Acceptai, ce să fac? Că altfel, nu mă spălau apele Jiului, Oltului, Gilortului,Tismanei, Motrului ori Amaradiei la un loc…
Să începem cu începutul, adică cu localizarea (nu „locația”, că mor când aud diverși contemporani, mai ales pe cei din media maimuțărind termenul anglo-saxon „location” ca fiind unul mioritic…). Municipiul Craiova de azi este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieşirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 şi 116 m. Ca localizare geografică, Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei, câmpie care se întinde între Dunăre, Olt şi podişul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Oraşul este aşezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanţă de 227 km de Bucureşti şi 68 km de Dunăre. De-a lungul timpului, fosta cetate dacică Pelendava a parcurs timpuri pline de evenimente, fapte, date și întâmplări ale istoriei, devenind un centru urban deosebit, fiind un centru politic, administrativ, educativ, cultural şi economic puternic. Din cele citite de mine, originile numelui oraşului nu sunt destul de clar definite, dar conform unor cercetători mai serioși și cu mai multă „putere” științifică, numele său ar proveni din slavonescul „kralj” (rege, crai), dar poate însemna şi ținut, țară, națiune, sintagmă provenită probabil de la slavi (sârbi, bulgari etc) populaţiei care exista aici cu multe secole în urmă. Conform altor surse alternative, numele oraşului ar proveni de la Craiul Iovan (adică Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, împărat al celui de-al doilea Țarat Bulgar, care a fost nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei sale la nord de Dunăre, acolo unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Înainte de aceste vremuri care i-ar fi dat numele Craiovei, pe locul Craiovei de astăzi, în vecinătatea Mănăstirii Bucovăţul Vechi (Coșuna), se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, adică Pelendava, care ar proveni din perioada anilor 400-350 î.Hr, aşezarea fiind menționată documentar pentru prima dată în „Tabula Peutingeriana”, o hartă din jurul anului 225 d.Hr. Referitor la localizarea efectivă a Pelendavei (a celei dacice și ulterior a celei romane) pe teritoriul actual al oraşului Craiova, specialiștii afirmă că există unele inconveniente determinate mai ales de lipsa unor cercetări arheologice sistematice și bine structurate. Totuşi, se poate spune că resturile de cultură materială de factură romană sunt relativ numeroase şi descoperite întâmplător în diverse puncte ale oraşului.
Tot specialiștii afirmă că nu se poate spune cu exactitate dacă acestea provin din aşezarea civilă sau din castrul roman, ori din ambele, atâta timp cât şi aşezarea şi castrul a căror existenţă nu mai poate fi pusă la îndoială, au fost demolate, iar materialele recuperate au fost reutilizate în diferite construcţii mai târzii. Indubitabil, aşezarea romană de aici a purtat, în continuare, un nume dacic, adică cel de Pelendava. Numele acesta a fost preluat de către romani de la autohtoni și perpetuat de cei care (după anul 102) au continuat să trăiască în aceste locuri. Printre altele, o dovadă arheologică clară a permanenţei populaţiei dacice la Pelendava şi în împrejurimile ei o constituie şi o fibulă de argint de tip „Vârtop”, de factură geto-dacică, descoperită la Craiova şi care datează din secolele II-III. Castrul roman Pelendava, ale cărui ziduri erau construite din piatră şi din cărămidă, se afla situat lângă Mănăstirea Bucovăţul Vechi (Coşuna), la Mofleni, acum fiind, în parte, distrus de eroziuni şi, în parte, acoperit de aluviunile Jiului. Zidurile acestui castru au fost demolate, iar materialele rezultate au fost, cu certitudine, refolosite la ridicarea unor edificii ulterioare. De exemplu, cărămizile provenite de la castru şi din aşezarea civilă a Pelendavei au fost întrebuințate la zidirea bisericii mănăstirii de la Mofleni şi pardosirea acesteia, după cum s-a constatat cu ocazia restaurării făcută în anii 1926-1928, la temeliile clopotniţei, care era clădită în faţa intrării mănăstirii şi care a fost dărâmată pe la 1832 şi la vechile chilii ale mănăstirii.
Specialiștii mai afirmă că și astăzi se văd în zidurile bisericii de la Mofleni şi cu mulţi ani în urmă se vedeau în pardoseala grajdului mănăstirii, cărămizi de certă proveniență romană, iar sub temelia mănăstirii au fost descoperite blocuri mari paralelipipedice de piatră calcaroasă, cioplită în manieră romană.
De asemenea, cărămizi romane s-au mai găsit în anul 1910 (atunci când s-a restaurat cişmeaua Popova, refăcută şi de Matei Basarab împreună cu soţia sa Elina), într-una din cele două captări de apă care datează dintr-o perioadă anterioară lui Matei Basarab. Mai merită menționat și faptul că, prin anii 1932-1933, în urma unor lucrări realizate în jurul bisericii Sf. Dumitru, a fost sdescperită o cărămidă romană ştampilată cu iniţialele „NM”. Atunci, în acei ani1932-1933, s-au făcut lucrări pentru nivelarea terenului din jurul bisericii Sf. Dumitru, prilej cu care s-au găsit multe fragmente izolate de cărămidă romană şi de piatră cochiliferă, precum şi temelii zidite cu cărămidă romană. Aceiași specialiști în arheologie ne spun că aceste temelii se pare că provin de la vechea clopotniţă, din faţa bisericii, care fusese dărâmată în anul 1889. Mai trebuie amintit și faptul că nu există încă dovezi clare pentru a putea preciza vreo dată sigură la care aşezarea civilă şi castrul de la Pelendava şi-au încetat existenţa efectivă. Se menține întrebarea dacă a fost părăsit castrul de garnizoana romană în perioada 271-275 odată cu abandonarea oficială a Daciei de către romani, sau dacă acesta a căzut pradă atacurilor „barbare” care, începând cu marele atac carpic din anul 245, au pus în pericol întregul sistem de fortificaţii romane din Dacia sudică până la prăbuşirea definitivă a acestuia. Încă nu știm, dar „căutările viitorimii” poate vor avea mai mult succes în a ne spune „ce și cum”! În afara denumirii antice, cea de Pelendava, şi a numelui actual de Craiova, localitatea a mai purtat, începând cu secolele VII-VIII, denumirea latină de Ponsiona (pod peste Jiu) denumirea aflată pe o inscripţie găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava, inscripție datată din secolul al VII-lea. Aceasta a primit o confirmare importantă în ultimii ani, într-o hartă alcătuită în preajma bătăliei de la Nicopole de la anul 1396, hartă inclusă într-un manuscris ce se păstrează la Biblioteca Naţională din Paris. Acest document, pus la dispoziția istoriografiei româneşti prin bunăvoinţa ministerului francez al cultelor, arată continuitatea aşezării Craiovei. Oltenilor din Bănie le mai place să creadă că, în relativa împrejurime a Craiovei ar fi avut loc, în anul 1394, bătălia de la Rovine (localizare încă nestabilită precis), în care Mircea cel Bătrân îi ține piept cu succes lui Baiazid Fulgerul. O parte a istoricilor români de seamă, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Haşdeu și Alexandru D. Xenopol considerau că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost locul acestei bătălii de la Rovine. Poate viitorul ne va arăta cu mai multă precizie unde s-a dat această mare și memorabilă bătălie! Mai apoi, în anul 1450, după demersurile insistente ale boierilor Craioveşti, familie foarte influentă în Evul Mediu în acest areal, a fost înfiinţată Marea Bănie a Craiovei, formă de administrație care a devenit a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească, după scaunul domniei.
Sub acest nume, cel de Craiova, așezarea despre care ne amintim azi apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, apare clar menționată într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti Laiotă Basarab, fapt care ne permite să afirmăm că este prima atestare documentară a sa. Pe la sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor, iar după prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova era numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor economice din zonă. Mai apoi, în perioada domniei lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, devenind un important centru politic și militar al Țării Românești. Ulterior, odată cu trecerea timpului, vremurile au devenit mai tulburi. Prin anul 1716, boierimea craioveană întâmpina cu vădită ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, iar după înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz din amnul 1718, Oltenia intra, după cum se știe, sub stăpânire austriacă. Nu a durat prea mult această stare de fapt și în anul 1726, banul Gheorghe Cantacuzino a fost destituit, iar boierii din Craiova încep acțiunile ostile față de administrația habsburgică, mai ales că această stare venea şi pe fondul colectării centralizate a veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale austriece. „Zaverile” oltenilor se întețesc și, după eşecul habsburgilor de a prelua puterea de facto în Oltenia, aceştia o părăsesc în anul 1739. referitor la orașul Craiova, la nivelul anului 1735, aici sunt menţionate 836 de familii, care numărau peste 4.000 locuitori. Un oraș normal după standardele statistice ale acelei vremi!
După aceasta, a urmat o perioadă în care Craiova devenea, până în anul 1770, capitala unei regiuni stăpânite de anarhie, în care haiduci precum Iancu Jianu și mulți alții făceau legea. Ca urmare, Marea Bănie craioveană a pierdut statutul de instituție administrativă care concura politic domnia țării, iar în anul 1761 reședința permanentă a banilor a fost mutată de domn chiar la București. Merită ă ne amintim că, în anii 1770-1771, Craiova devenea temporar capitala Țării Românești, aceasta fiind perioada în care Bucureștiul constituia obiectul disputelor conflictuale dintre armatele rusești și turcești. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Craiova a fost afectată puternic, pe toate planurile, de mai multe evenimente importante: în anul 1790, a avut loc un mare cutremur, apoi în 1795 izbucnea o epidemie de ciumă, iar un an mai târziu, oraşul a fost afectat de un puternic incendiu. După anul 1800, s-a încercat o sistematizare a orașului. Astfel, sursele ne spun că se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveția, Franța sau Belgia, se construiesc trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi. Mai apoi, vremurile fiind la fel de tulburi ca și-n mulți ani înainte, în anul 1806, Craiova devenea scenă de război, după atacul pașei Pazvan-Oglu din Vidin. Ulterior, în perioada revoluției de la 1821, Craiova devenea bază militară importantă pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu, iar în timpul ocupației țariste (din perioada 1828-1834) şi mai ales după războiul ruso-turc din anii 1828-1829, încheiat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, Craiova a trecut printr-o perioadă de dezvoltare economică accentuată, la nivelul anului 1832 fiind menţionate un număr de 595 de prăvălii, fiind principalul centru comercial al Olteniei.
Mai apoi, în ianuarie 1835, avea loc prima împărţire a Craiovei în 27 de mahalale, adică niște „formațiuni urbanistice” relativ echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie, care îşi luau numele de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor. Ulterior, în anul 1846, la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vasele pe Dunăre. Firește, Craiova a jucat un rol important şi în revoluţia de la 1848, un rol important în acest eveniment avându-l corpul profesoral de la Școala Centrală din oraş, în frunte cu Ioan Maiorescu, revoluţionarii Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, membri, din anul 1845, ai societății secrete cu caracter politic „Frăția”, orașul fiind mai apoi loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București. Perioada revoluției a fost una furtunoasă, așa că, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, formată din zece mii de militari otomani, mare unitate condusă de Hussein-Pașa, la data de 30 noiembrie 1848, sute și mii de locuitori ai orașului precum şi săteni din împrejurimi, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat vitejeşte trupele străine, mult superioare numeric. Practic, nu prea au avut șanse împotriva forței otomane net superioare, dar merită menționat efortul de a rezista. Timpul a trecut și, în anul 1854, se introducea iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, iar apoi, începând cu anul 1858, se folosesc și lămpi cu petrol. Se apropia evenimentul care s-a materializat în Unirea Principatelor, așa că, în prima parte a anului 1857, s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, iar, la 9 octombrie 1857, Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor, care avea să se înfăptuiască în ianuarie 1859.
Ulterior, în perioada războiului de independenţă din1877-1878, trupelor românești concentrate la Dunăre, li s-au alăturat, firește şi unități provenite din Craiova. Un deceniu mai târziu, în anul 1887, la Teatrul Theodorini, se aprind primele becuri electrice, iar din 1896 orașul avea propria sa uzină electrică. Trebuie menționat faptul că orașul Craiova al sfârșitului de secol al XIX-lea era, practic, un oraș înconjurat de bălți în trei din cele patru părți principale ale sale.Trecerea la urbanismul modern avea să fie făcută odată cu primele mandate de primar ale lui Nicolae Romanescu, fiul marelui revoluționar de la 1848, Petrache Romanescu. Sursele ne spun că Nicolae Romanescu avea o viziune occidentală asupra modului de administrare a unui oraș. Acesta trăise mulți ani în Belgia și Franța, iar unul dintre primele lucruri pe care l-a făcut odată cu ajungerea pe scaunul de primar a fost atragerea de tineri ingineri și specialiști, adevărați profesioniști, formați preponderent în Franța, și încredințarea marilor proiecte de urbanism acestui nucleu de colaboratori ales de primar. Drept urmare a, rezultatele privind ecologizarea și transformarea Craiovei într-un oraș nou și modern nu aveau să întârzie. Astfel, în 1897, se elaborase un proiect ambițios pentru un canal colector în care să se scurgă toate apele din mlaștini, bălți și din oraș, desecarea începând în același an sub conducerea unui inginer pe nume N. N. Fratoștițeanu, Craiova avea pe atunci nouă bariere, iar suprafața orașului atingea aproape o mie de hectare. Tot sursele ne mai spun că unul dintre lucrurile destul de ciudate din punct de vedere urbanistic pentru un oraș de câmpie îl reprezentau străzile Craiovei. De ce? Pentru simplul fapt că, dintre cele 201 de ulițe și străzi câte avea orașul, niciuna nu era dreaptă. Absolut niciuna…Fapt pentru care, nucleul de „modernizatori” din echipa primarului Romanescu a fost cea care a propus primele alinieri și a reușit să și realizeze o destul de importantă parte dintre acestea. În același areal temporal de final de secol al XIX-lea, împărțit fiind în trei circumscripții și cu o salubritate care la anul 1898 lăsa mult de dorit, Craiova era, totuși, după un document al vremii, „unul dintre cele mai frumoase orașe ale României, datorând începutul prosperității sale Domnului Ion Bibescu” și unui nucleu de întreprinzători care începuseră investiții imobiliare odată cu înflorirea afacerilor pe care le aveau, în special în agricultură.
„Moara cu povești”. La pas prin timpurile Craiovei, „oraşul sufletului oltenesc”…
Tot dintre surse, merită citat și „Marele dicționar geografic al României”, apărut la 1899, care amintea faptul că „în ultimii ani, Craiova se înfrumusețează din ce în ce mai mult. Clădiri nouă se ridică zilnic”. Printre cele mai frumoase clădiri ale Craiovei erau enumerate Palatul de Justiție, Banca Națională, Primăria, Teatrul Teodorini, „luminat cu electricitate”, Liceul (Carol I), Școala militară, Prefectura județului, Casieria generală și Cazarma artileriei. Cel mai probabil, dacă acest dicționar geografic românesc ar fi fost editat și tipărit un deceniu mai târziu, ierarhia clădirilor impunătoare care înfrumusețau orașul ar fi fost schimbată. În anul 1913, în perioada guvernării lui Titu Maiorescu, aici a fost semnat tratatul de pace prin care se încheia Războiul balcanic, eveniment istoric cunoscut ca „Pacea de la Craiova”. A urmat apoi prima mare conflagrație mondială, Craiova fiind în anii neutralității din perioada1914-1916, un puternic centru militar, unul care găzduia cartierul general al „Armatei I”, cu un efectiv de 134.400 de oameni, apoi, după intrarea în război, în noiembrie 1916, Craiova a fost ocupată, pentru doi ani, de trupele germane și austro-ungare, după actele de vitejie supranumite „șarja de la Robănești”, în care Escadronul 3 al cavaleriei române şi Diviziile 1 și 17, au suferit pierderi grele. Armata germană avea să ocupe Craiova, iar comandantul german, generalul de infanterie Erich von Falkenhayn, nota în memoriile sale, scrise la Lindstedt în octombrie 1920, că intrarea în orașul golit de trupe și de administrație a făcut-o la 11 noiembrie 1916 după-amiaza, venind de la Sibiu prin Petroșani. În aceleași memorii, Falkenhayn recunoștea importanța strategică a orașului și descria ocuparea Craiovei, „a doua capitală a României”, la 8 noiembrie 1916, ca „un mare succes, care nu era mai prejos de victoria de la Sibiu”. La scurtă vreme după căderea Craiovei, Bucureștiul avea să fie și acesta cucerit de trupele Puterilor Centrale conduse de Anton Ludwig August von Mackensen, la 8 decembrie 1916.
„Moara cu povești”. La pas prin timpurile Craiovei, „oraşul sufletului oltenesc”…
Mai apoi, perioada interbelică a fost pentru Craiova una de acumulări, dar și de dezvoltări urbanistice. Mai apoi, în anul 1940, la Craiova, are loc conferința româno-bulgară, finalizată cu Tratatul din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. În 1944, în Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400.000 hectare de teren, tocmai de aceea, oraşul Craiova a fost „acaparat” de comuniştii relativ proaspăt instalați la cârma țării pe la începutul anului 1948, iar structura populaţiei oraşului avea să se schimbe, ducând apoi, inevitabil, la dispariţia completă a „Craiovei boiereşti”. Începând cu anii ’60 ai secolului trecut, oraşul a ajuns să fie un puternic centru industrial, unde lucrau mii de oameni la fabrica de locomotive Electroputere Craiova, la cea de avioane, la cea de automobile sau la Combinatul de la Işalniţa.
„Moara cu povești”. La pas prin timpurile Craiovei, „oraşul sufletului oltenesc”…
Aici s-au dezvoltat: industria constructoare de maşini şi utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, uşoară, a materialelor de construcţii, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică. O parte din aceste industrii au mai rămas și azi, iar altele s-au pierdut în „negurile” eternei și fascinantei noastre tranziții neînțelese suficient de omul de rând! Conform unui material al Rador (inserat la surse la finalul rândurilor de azi) se amintește că, în zilele noastre, Craiova este un oraş cu arhitectură modernă, cu o amplă prezenţă industrială, socială şi culturală. Materialul respectiv mai spune că „populaţia totală a oraşului este de 313.530 locuitori, din care populaţia ocupată este de circa 110.000 persoane, iar suprafaţa totală a municipiului este de 8.141 ha.În Craiova există 12.000 societăţi comerciale, iar principalele ramuri de activitate sunt industria, cu o pondere economică de circa 70%, comerţ, servicii, import – export şi construcţii.”
„Moara cu povești”. La pas prin timpurile Craiovei, „oraşul sufletului oltenesc”…
Desigur că am putea continua cu multe alte aspecte ale vieții Craiovei de demult și de azi, dar consider că mai e timp și la o dată viitoare. Așa le promisei amicilor mei, că facem niște „foiletoane oltenești”…Primul episod îl făcui azi! Iar pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Dan Ghinea, „Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
https://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/7453.pdf
http://omeka.bjc.ro/omeka/files/original/23/1447/BJAman_T_II_2.907.1.pdf
http://memorielocala.aman.ro/files/istoria.html
https://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2021/07/2021_6_11_01.pdf
https://www.primariacraiova.ro/ro/a/278/istoria-ora%C8%99ului-craiova
https://monitoruldeoltenia.com/file-din-istoria-craiovei-1-cand-a-devenit-craiova-oras/
http://www.craiovaveche.ro/istoric.php
http://www.rador.ro/2015/06/01/documentar-craiova-540-de-ani-de-la-prima-atestare-documentara/
https://memorielocala.aman.ro/files/istoria.html
https://craiovaveche.ro/istoric.php
https://www.radiooltenia.ro/file-din-istoria-craiovei-castrul-roman-pelendava/
https://www.gds.ro/Local/2009-09-26/Povesti-din-Craiova-de-altadata/
https://discoverdolj.ro/places/saaflam-ce-nu-stiai-despre-craiova-si-dolj
https://siltrips.com/ce-sa-vizitezi-in-craiova-inima-olteniei/
https://xn--urlaub-in-rumnien-2qb.de/ro/uir/de-vizitat-orase-craiova/
https://www.gds.ro/Local/2010-08-28/Lumea-multicolora-a-Craiovei-de-altadata/
https://www.scribd.com/doc/307250323/1-Vechimea-orasului-craiova
https://romaniadategeografice.net/unitati-admin-teritoriale/municipii/municipii-c/craiova/
